La șaizeci și patru de ani știam să repar o mașină de cusut, să pun o murătură dreaptă și să recunosc momentul când la masa mea se pregătește un scandal. La nuntă a fost între sarmale și tort. Fiul meu, Paul, i-a cerut proaspătului meu soț cheile casei.
Vlad avea treizeci și unu de ani și era acordor de piane. Ne întâlniserăm în casa de cultură, unde eu făceam costume. În familie circula o singură explicație pentru alegerea lui. Casa mea avea curte și era la șase minute de centru.
Paul a deschis plicul. Adusese un extras vechi de carte funciară și socotise cât valora fiecare cameră. Îl auzeam vorbind despre cămara cu gem ca despre o cameră tehnică. Vlad l-a ascultat până la capăt și a pus cheile pe masă.
„Pe cea mică poți s-o încerci la tine.” Paul a încremenit. Era cheia pianului din sufrageria lui, pe care nimeni nu-l mai deschisese de când murise taică-său. Îi cerusem lui Vlad să-l acordeze pe furiș. Voiam să-l aud pe nepot cântând la nuntă.
„Iar casa”, am spus, „am vândut-o în august. M-ai fi putut întreba unde locuiesc acum.” Plătisem avansul pentru două apartamente mici, unul pentru mine și unul pentru sora mea, care urca greu până la etajul patru. Pentru întâia oară, Paul și-a privit mătușa.
Nepotul a cântat la pian duminica următoare, într-o sufragerie prea mică pentru câți ne strânseserăm. Paul a venit cu un buchet pentru sora mea și cu plicul maro. Îl întorsese pe dos și făcuse din el o corabie pentru cel mic. Povestire de ficțiune.