Marian încasase sume pentru ședințe pe care nu le făcuse și le trecuse în evidențe ca și cum am fi condus fiecare separat. Când Ioana ceruse explicații, îi spusese că nu era capabilă și avea nevoie de mai multă pregătire. Mie îmi spusese același lucru, adăugând vârsta ca și cum era încă o taxă pe care trebuia s-o plătesc.
Nu ne-am pus banii pe masă ca să-i întindem o capcană. Am cerut să vină persoana care conducea școala și să ne explice sumele și orele. Marian a spus întâi că glumise cu cei trei mii de lei. Ioana a arătat mesajul în care el îi ceruse exact suma și îi scrisese să n-o treacă prin casierie.
Directorul ne-a primit separat de ceilalți cursanți. Am comparat plățile și programările, iar Ioana și-a spus povestea până la capăt. Nu era singura care dăduse bani în plus. După ce au fost cerute lămuriri și altora, au apărut aceleași explicații și aceleași ore care nu puteau fi făcute în două locuri deodată.
Am păstrat documentele și am cerut să fie verificate cele întâmplate. Nu m-am mai urcat în mașină cu Marian. Școala ne-a repartizat alt instructor și a separat discuția despre pregătirea reală de sumele cerute pe ascuns. Pentru banii în dispută am făcut demersurile necesare; nu s-au întors toți în ziua aceea.
Noul instructor m-a pus să-i arăt ce știam. Greșeam, aveam emoții și mai aveam de învățat. Dar când opream motorul nu-mi spunea că eram prea bătrână. Îmi explica ce trebuia repetat și de ce. Prima dată am coborât din mașină fără să mă gândesc la cât mă costa să nu-l supăr.
Ioana a luat permisul înaintea mea. Mi-a trimis o fotografie cu el și mesajul: «Nu era vârsta. Nici la mine.» Am râs, apoi am plâns puțin. Îi crezusem vocea lui Marian mult după ce văzusem cu ochii mei că mințea.
Eu am luat examenul după o încercare nereușită și încă o perioadă de pregătire. Nu i-am promis nimănui că un dosar verificat însemna automat un șofer pregătit. În ziua în care am reușit, am sunat-o întâi pe mama. Ea strânsese cu mine banii pentru școală.
Prima plimbare am făcut-o cu ea pe scaunul din dreapta, pe un drum liniștit. Mi-a spus că puteam merge cât de încet aveam nevoie. Am pornit fără să-i cer nimănui voie să învăț. Plătisem lecțiile de condus; nu mai voiam să plătesc și pentru frica de cel care trebuia să mi le predea.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.