Cu două zile înainte de ziua lui, Marius mi-a spus cât se poate de liniștit că își dorea să petreacă o noapte cu ultima iubită dinaintea mea. A glumit că, dacă îmi cere voie, trebuie să mă simt și flatată. Eu învârteam cuțitul de pâine pe tocător. Când s-a oprit, l-am întrebat dacă femeia știa ce plan are.
A zis că sigur ar fi de acord. O chema Nela și o mai întâlnisem de două ori, la nunți. Aveam numărul ei. I-am scris că Marius o invitase la noi și că ar trebui să vorbească în fața mea despre ce înțelege fiecare din invitație. Nela a venit sâmbătă dimineață, cu o geantă mare de voiaj.
Avea în geantă lucrurile pe care el i le trimisese în ultimele luni, printre ele o carte cu o dedicație și un halat pe care eu îl împachetasem chiar de Crăciun. Îmi spusese că îl cumpărase pentru un coleg. Nela îl păstrase numai fiindcă nu știa unde să îl trimită înapoi.
Marius a încercat să explice că fusese o glumă proastă. Nela i-a spus că, dacă era o glumă, avuseseră trei luni s-o audă amândouă. Mi-a lăsat halatul, a scos din geantă trei borcane de dulceață de la mama ei și a plecat. Venea, de fapt, de la gară.
La patruzeci de ani, Marius a mâncat în seara aceea tortul cu doi prieteni. Eu m-am mutat temporar în camera mea de fată și am răspuns târziu la telefon. Când a sunat, voia să-i spun dacă îl mai iubesc. I-am zis că trebuie întâi să hotărăsc ce fac eu cu adevărul, acum că îl știu.
Primăvara următoare, Nela mi-a adus borcanele pe care i le dădusem înapoi, umplute cu zmeură. Am râs amândouă când și-a dat seama că vechile capace purtau încă bilețelele de la mama ei. Din lucrurile pe care urma să le împart cu fostul meu soț, erau singurele de care nu mă întrebase.