Henric nu răspunse imediat.
În schimb, privi din nou peste umărul meu.
Bărbatul cu geaca neagră nu mai era lângă stâlp.
Vocea lui Henric devenise aproape o șoaptă.
Mi s-a făcut pielea de găină.
Bătrânul își strânse mâinile.
— Atunci de ce ați chemat poliția?
Înainte să-mi răspundă, am văzut doi polițiști apropiindu-se rapid.
Unul dintre ei veni direct spre noi.
— Dumneavoastră ați sunat?
Apoi Henric arătă spre mine.
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
Polițistul se uită la mine.
— Domnule, vă rog să rămâneți aici.
— Stați puțin! Eu doar l-am ajutat cu valiza!
Henric interveni imediat.
— El este cel pe care cred că îl urmăresc.
Am rămas cu gura întredeschisă.
Polițistul îl rugă pe Henric să explice.
Bătrânul își scoase ochelarii.
— L-am observat pe bărbatul acela înainte să-l întâlnesc pe Mihai.
Arătă spre capătul terminalului.
— Poate făcea o fotografie la întâmplare.
— Nu. Te-am văzut când te-ai ridicat. S-a ridicat și el. Când ai mers spre mine, a venit după noi.
Henric începu să dea detalii.
În timp ce vorbea, colegul polițistului comunică prin stație.
Apoi primul agent se întoarse spre mine.
— Aveți vreun motiv să credeți că cineva v-ar urmări?
— Ați avut conflicte? Amenințări?
Cu trei zile înainte primisem un mesaj de la un număr necunoscut.
„Ar fi mai bine să nu te implici.”
Polițistul mă privi atent.
— Am primit un mesaj ciudat.
Lucram pentru o companie de logistică.
Nu eram vreun om important.
Dar cu aproximativ o lună înainte observasem niște discrepanțe în documentele unui furnizor.
Transporturi care apăreau în sistem, dar pentru care lipseau confirmările reale de livrare.
La început crezusem că era o eroare administrativă.
Apoi sumele începuseră să crească.
Raportasem totul departamentului intern de audit.
Nu știam ce se întâmplase mai departe.
— Cine știa că dumneavoastră ați făcut sesizarea? întrebă polițistul.
— Șeful meu. Auditul. Poate câteva persoane din contabilitate.
Agentul se uită la colegul lui.
— De ce n-ați spus direct că cineva mă urmărea?
— Pentru că nu știam dacă bărbatul acela te urmărea sau dacă era cu tine.
— Și atunci de ce mi-ați cerut mie telefonul?
— Dacă mă vedea scoțându-l pe al meu, putea să plece.
Am rămas câteva secunde tăcut.
Bătrânul acesta de 84 de ani observase mai multe în zece minute decât observasem eu într-o oră.
După aproximativ cincisprezece minute, unul dintre polițiști reveni.
— Colegii discută cu el acum.
Nu mi-a oferit alte detalii.
Zborul meu fusese deja amânat, iar eu nu mai aveam nicio intenție să mă urc într-un avion înainte să înțeleg ce se întâmpla.
Aproape o oră mai târziu am aflat că bărbatul nu avea asupra lui nicio armă și nu fusese surprins făcând ceva care să justifice poveștile dramatice care îmi treceau mie prin cap.
Dar avea în telefon mai multe fotografii cu mine.
Inclusiv unele făcute înainte să ajung la aeroport.
Alta din dimineața aceea.
Atunci situația a devenit serioasă.
Poliția mi-a recomandat să fac o declarație completă și să anunț compania.
În următoarele zile, departamentul juridic al firmei a colaborat cu autoritățile.
Nu mi s-au spus imediat toate detaliile.
Dar investigația internă pe care o declanșasem accidental prin raportul meu era mult mai mare decât crezusem.
Documentele suspecte nu reprezentau simple greșeli.
Existau suspiciuni că mai multe persoane foloseau firme intermediare pentru a factura servicii și transporturi care nu fuseseră executate așa cum apăreau în acte.
Iar numele meu figura pe raportul inițial care ridicase problema.
Bărbatul de la aeroport lucra pentru o firmă privată și susținea că fusese angajat doar să afle cu cine mă întâlneam și dacă vorbeam cu cineva despre investigație.
Cine îl angajase urma să fie stabilit de autorități.
Dintr-odată, mesajul primit cu trei zile înainte nu mai părea deloc spam.
Dar partea care m-a urmărit cel mai mult nu avea legătură cu investigația.
L-am sunat câteva zile mai târziu.
Îmi dăduse numărul lui înainte să plecăm din aeroport.
— Bătrân, răspunse el. N-a apărut nimic nou.
— Mi-ați făcut un bine enorm.
— Majoritatea oamenilor n-ar fi observat.
La celălalt capăt se lăsă liniștea.
— Eu am învățat să observ.
— Am fost polițist aproape treizeci de ani.
— Acum înțelegi de ce bătrânul se uita în spate?
— Și eu care credeam că vă era frică.