Elena rămăsese în pragul dormitorului, cu mâna încă pe ușă.
— Ce trebuie să-mi spună?
— Nimic, răspunse Mihai repede. Corina e nervoasă și vorbește prostii.
Corina îl privi incredulă.
— Nu. M-ai mințit suficient.
Elena simți cum șocul începea să se transforme în furie.
Corina trase aer în piept.
— Relația noastră nu a început acum.
Elena își întoarse privirea spre Mihai.
Elena simți că i se taie picioarele.
În mintea ei începură să apară, unul după altul, toate momentele pe care le explicase singură.
Telefoanele de pe balcon.
Weekendurile în care Mihai „avea treabă”.
Serile când venea acasă și nu voia să vorbească.
— Nu, șopti Elena. Nu se poate.
Corina își coborî privirea.
— Nu-mi spune că-ți pare rău!
— Tu știai că este căsătorit!
— Dar mi-a spus că mariajul vostru se terminase.
Mihai își trecu mâna prin păr.
— Nu trebuie să discutăm toate astea acum.
Elena se întoarse spre el.
— Ba exact acum le discutăm.
Corina își deschise geanta și scoase telefonul.
— Mihai mi-a spus că voi doi nu mai sunteți împreună decât pe hârtie. Că dormiți separat. Că tu știi despre mine.
— Ești nebună? izbucni Mihai.
— Vrei să-i arăt mesajele?
Elena nu mai avea nevoie să le vadă.
Femeia se uită din nou la Mihai.
— Mi-a spus că plecarea ta la Brașov era momentul în care urma să încheie lucrurile.
— Că urma să vorbească cu tine când te întorceai. Că nu mai poate continua așa și că după weekendul ăsta o să vă separați.
— Tu ai plănuit să mă trimiți liniștită la mama și, între timp, să stai aici cu ea?
— Nu te-am trimis eu nicăieri.
— Și duminică, atunci când mă întorceam, ce urma să-mi spui?
— Nu știu! Poate că voiam să găsesc o soluție!
Elena aproape că nu-l recunoștea.
Elena se întoarse spre ea.
— Vreau să știu un singur lucru. Când l-am întrebat anul trecut dacă este ceva între voi, tu știai?
— Că ai devenit suspicioasă. Și că trebuie să fim mai atenți.
Asta o durea aproape mai mult decât faptul că îi găsise împreună.
Pentru că își amintea perfect seara aceea.
Își amintea cum Mihai râsese.
„Începi să devii ridicolă.”
Iar ea se dusese în baie, se privise în oglindă și se întrebase ce era în neregulă cu ea.
În tot timpul acela, avusese dreptate.
Corina plecă fără să mai spună nimic.
Când ușa apartamentului se închise, Mihai veni spre Elena.
Elena făcu un pas înapoi.
— Trei ani nu sunt o greșeală.
— Lucrurile între noi nu mai mergeau.
— Atunci trebuia să-mi spui.
— Când ai încercat? Când m-ai lăsat să cred că sunt geloasă? Când mi-ai spus că exagerez? Când eu mă întrebam dacă m-am îngrășat, dacă nu mai sunt destul de frumoasă, dacă vorbesc prea mult, dacă te stresez?
— Nu ți-am cerut eu să faci toate astea.
Elena simți cum ceva se rupe definitiv în ea.
Nu pentru că replica era crudă.
Ci pentru că era adevărată.
Mihai nu-i ceruse să slăbească.
Nu-i ceruse să-și lase părul lung.
Nu-i ceruse să-i gătească mâncarea preferată de trei ori pe săptămână.
Ea făcuse toate acestea încercând să repare singură o căsnicie despre care nici măcar nu știa că Mihai renunțase deja la ea.
— Ai dreptate, spuse Elena.
Elena își șterse o lacrimă.
— Eu am făcut toate astea pentru că de fiecare dată când te îndepărtai, credeam că trebuie să devin mai bună ca să te aduc înapoi.
— M-ai văzut cum mă schimb, cum mă îndoiesc de mine, cum mă întreb ce fac greșit. Și știai tot timpul adevărul.
Mihai se așeză pe marginea patului.
— Nu am vrut să te rănesc.
— Atunci ce credeai că faci?
Trolerul era încă în hol.
Același troler cu care trebuia să plece câteva zile.
Mihai apăru în spatele ei.
— Elena, nu lua nicio decizie acum.
— Pentru prima dată după foarte mulți ani, decizia asta nu are nicio legătură cu ce vrei tu.
La Brașov a ajuns în aceeași seară.
Numai că de data aceasta nu mai plecase ca femeia care se grăbea să se întoarcă duminică la soțul ei.
În următoarele zile, Mihai a sunat-o de zeci de ori.
La început și-a cerut iertare.
După aceea a dat vina pe problemele dintre ei.
Pe faptul că se îndepărtaseră.
Elena l-a ascultat o singură dată până la capăt.
— Poate că amândoi am avut partea noastră de vină pentru că mariajul nu mai mergea, i-a spus ea. Dar pentru minciunile tale nu am nicio parte de vină.