Ana era la câteva zile de termen și s-a prezentat la masa de duminică târând după ea geanta de maternitate. Mama a râs că n-aveam să oprim friptura la timp. Ana a pus geanta între picioare și n-a râs deloc.
Soțul meu, care lucrează la maternitate, s-a aplecat să-i ridice șervetul. Lângă fermoar a văzut o hârtie împăturită cu numărul meu de telefon. „Te temi că n-o să-ți amintești numărul?” a întrebat-o. Ana și-a pus mâna peste hârtie.
Am dus-o în camera în care dormiserăm împreună când eram mici. Sora mea mi-a întins bilețelul. Pe spate scria cu litere de tipar: „Dacă întreabă cineva cu cine am venit, să o chemați pe Mara.”
Abia atunci mi-a spus că tatăl copilului plecase de două săptămâni. În fiecare seară îl așteptase să se răzgândească, iar dimineața muta geanta de lângă ușă ca să nu o vadă mama pe apelul video. Acum se temea să rămână singură când avea să plece la spital.
Am întrebat-o ce ar ajuta-o chiar în seara aceea. Voia să doarmă în camera veche și să nu fie nevoită să explice nimic în timpul mesei. I-am întins cămașa mea de noapte cu buzunarul descusut, cea pe care mi-o fura în liceu.
Patru zile mai târziu am însoțit-o la maternitate. La internare, asistenta a întrebat ce persoană de contact să treacă. Ana a scos hârtia de pe geantă, dar n-a mai avut nevoie s-o desfacă. „Sora mea”, a spus. „E aici.”
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.