În ultima seară a concediului la Eforie, Irina a descoperit că fotografia ei circulase într-un grup de prieteni înainte să-l cunoască pe Călin. Avea 54 de ani, el 30, iar în dreptul numelui ei apărea o sumă. Când a întrebat ce reprezentau punctele, masa a amuțit.
Vlad a încercat să ascundă totul în spatele unei glume. Făcuseră un concurs între ei: cine convingea o turistă singură să accepte o întâlnire primea bani de la ceilalți. Cine obținea și o fotografie de cuplu urca în clasament. Irina a cerut telefonul și a citit fără să se grăbească. Nu a găsit doar numele ei.
Călin a recunoscut că intrase în joc în prima zi. Susținea că lucrurile se schimbaseră între timp și că încercase să-i oprească. Irina l-a întrebat când se gândise să-i spună adevărul. Bărbatul a început să vorbească despre rușine, despre teamă și despre seara de a doua zi. Ea pleca dimineață.
— Ai avut timp să-mi afli povestea, a spus Irina. Ai avut timp să-mi spui că nu contează vârsta. Pentru adevărul acesta n-ai găsit zece secunde. Călin a lăsat mâinile pe masă. Vlad a mai râs o dată, singur, apoi a coborât privirea când a înțeles că nimeni nu-l însoțea.
Irina i-a cerut lui Vlad să șteargă fotografia făcută pe ascuns și a privit cum o elimina din telefon. Nu și-a închipuit că un asemenea gest putea șterge toate copiile sau umilința. A vrut doar să nu plece de acolo prefăcându-se că acceptă ce i se făcuse. Un ospătar i-a adus apă și a întrebat-o discret dacă avea nevoie de ajutor.
Și-a plătit băutura și s-a ridicat. Călin a urmat-o până la ieșire, spunând că fotografia în care se țineau de mână însemnase pentru el mai mult decât concursul. Irina l-a ascultat până la capăt. Apoi i-a spus că nu era treaba ei să deosebească sentimentele lui de începutul unei farse pe care el o acceptase.
Dimineață, Călin a lăsat la recepție un plic cu banii câștigați. Irina a refuzat plicul. A primit înapoi numai cartea pe care i-o împrumutase. Pe prima pagină își scrisese numele înainte de concediu, cu un pix albastru. A trecut cu degetul peste litere, apoi a pus-o în geantă.
În tren i-a trimis surorii ei o fotografie cu marea. Era singură în cadru și nu a tăiat-o ca să pară altfel. Când sora a întrebat dacă îi fusese bine în concediu, Irina a scris: „Până la urmă, da. Dar am învățat să plec de la o masă chiar dacă ceilalți se ridică mai târziu.”
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.