În dimineața eliberării, Adrian nu a cerut să fie dus acasă. Avea o geantă cu haine, o adresă și cinci ani în care învățase să aștepte. S-a urcat într-un autobuz care mergea spre marginea orașului și a coborât la cimitir. Începuse o ploaie măruntă.
Raluca murise cu doi ani înainte. Primise vestea într-o scrisoare scurtă, trimisă de o rudă, fără multe explicații. Înainte de condamnare se despărțiseră, iar legătura dintre ei se subțiase până la câteva mesaje. Cu toate acestea, el păstrase fotografia ei printre puținele lucruri personale.
A găsit mormântul și a șters fotografia cu mâneca. Sub flori era o mașinuță de lemn, vopsită albastru. Pe fundul ei apărea un semn pe care îl recunoștea: tatăl său îl făcea pe toate jucăriile construite în atelier. Adrian s-a uitat în jur, convins că cineva îl urmărește.
Îngrijitorul i-a spus că venise în ajun o femeie cu un băiețel. Copilul lăsase jucăria și întrebase dacă ploaia poate strica scrisorile. Adrian a cerut voie să lase un număr de telefon pentru familie. Nu a luat nimic de pe mormânt. S-a întors doar la poartă și a așteptat să se oprească ploaia.
Telefonul a sunat seara. Era sora Ralucăi. Băiatul se născuse după despărțirea lor, iar Raluca îi scrisese despre sarcină. Scrisoarea ajunsese la o adresă veche. Urmaseră alte încercări, apoi boala. Copilul crescuse cu mătușa lui și știa că tatăl său nu putea veni deocamdată.
Adrian a plâns fără să-i ceară femeii să-l ierte pentru ceva ce nu trăise alături de ei. Au stabilit să clarifice situația și să ceară sprijin pentru întâlnire. Băiatul nu era o recompensă pentru anii grei și nu trebuia smuls din casa în care se simțea în siguranță.
Prima întâlnire a avut loc într-un parc, cu mătușa alături. Adrian a adus creioane și o carte, nu cadouri scumpe. Copilul l-a întrebat dacă știe să repare mașinuțe. El a spus că poate învăța. Au petrecut o oră desenând un garaj, fără să forțeze cuvinte pe care niciunul nu era pregătit să le rostească.
Peste câteva luni au mers împreună la cimitir. Băiatul a pus o floare, iar Adrian a sprijinit lângă ea o mașinuță nouă, făcută în atelierul tatălui său. Nu putea întoarce timpul. Putea însă să fie prezent sâmbăta următoare și în toate sâmbetele pentru care avea să-și țină promisiunea.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.