Andreea a alergat după el, iar Mircea a strigat unui angajat să cheme poliția. Radu a ajuns până la mașină, dar în graba lui a scăpat cheia sub un autoturism parcat. Andreea a recuperat-o înainte ca el să poată pleca. Când a văzut că oamenii din jur începuseră să filmeze, Radu s-a urcat în mașină și a dispărut.
La gara din Brașov, compartimentul 214 nu conținea bani. Înăuntru era un dosar cu acte originale, un al doilea stick USB și o declarație autentificată la notar cu o lună înainte de moartea tatălui ei. În document, acesta preciza că nu intenționa să vândă brutăria și că descoperise mai multe retrageri suspecte din conturile firmei.
Pe stick erau copii după extrase bancare, conversații și o înregistrare în care tatăl Andreei îl confrunta pe Radu pentru facturi fictive și transferuri făcute către o firmă controlată de un apropiat al acestuia. Mai important, expertiza ulterioară a arătat că semnătura de pe contractul prin care Radu pretindea că dobândise imobilul nu fusese pusă de tatăl ei.
În aceeași zi, Andreea a mers cu toate documentele la avocat și a depus plângere. Evacuarea brutăriei a fost oprită, iar contractul prezentat de Radu a devenit piesa centrală a anchetei. Câteva zile mai târziu, anchetatorii au ridicat documente și din firma prin care fuseseră mutate sumele.
Radu a încercat să susțină că fusese o simplă neînțelegere între rude, dar probele l-au contrazis. Andreea a aflat apoi că tatăl ei descoperise totul cu puțin timp înainte să moară și pregătise cutia tocmai pentru cazul în care nu ar mai apuca să-i explice personal.
Brutăria s-a redeschis după două săptămâni. Andreea a păstrat vechea firmă de deasupra intrării și l-a făcut pe Mircea asociat, spunându-i că fără el ar fi pierdut totul înainte să înțeleagă ce se întâmplase.
Iar cheia cu numărul 214 a rămas într-o ramă, lângă casa de marcat. Nu pentru că valora ceva, ci pentru că fusese ultimul mod în care tatăl ei reușise să-i protejeze munca de o viață.