În realitate, nu plecasem la înot doar ca să-l evit. Cu două săptămâni înainte vorbisem deja cu un avocat. Nu aveam dovada aventurii atunci, dar știam că ceva se terminase între noi. În dimineața aceea, am salvat conversația lui Daniel și am trimis capturile avocatului.
Când m-am întors seara, Daniel mă aștepta în sufragerie. De data asta nu mai vorbea despre „neînțelegeri”. Recunoscuse că relația cu colega lui, Bianca, dura de aproape un an. A spus că fusese o greșeală și că nu voia să mă piardă.
L-am întrebat de ce îi era frică să mă piardă abia acum, după ce mă ignorase aproape doi ani. Nu a avut niciun răspuns.
Când i-am spus că vreau divorțul, a început să-mi amintească de casă, de anii petrecuți împreună și de tot ce „construiserăm”. Atunci i-am reamintit pentru prima dată că avansul casei fusese plătit de părinții mei și că mare parte din cariera lui pornise de la o recomandare făcută de tata.
Nu i-am spus-o ca să-l umilesc. I-am spus-o pentru că înțelesesem cât de mult mă micșorasem pe mine însămi ca el să se simtă mai mare.
Divorțul s-a încheiat câteva luni mai târziu. Relația lui cu Bianca s-a terminat la scurt timp după ce aventura nu a mai fost secretă. Daniel a încercat de câteva ori să mă convingă să ne împăcăm, dar eu nu mai voiam să mă întorc la femeia care aștepta ca el să o observe.
Am continuat cursurile de înot. Radu nu s-a grăbit niciodată să transforme prietenia noastră în altceva. A rămas lângă mine, m-a făcut să râd și mi-a dat timp să-mi refac viața.
Aproape un an după divorț, am acceptat să ies cu el la cină pentru prima dată. Când m-a întrebat dacă sunt sigură, i-am spus că da.
Nu pentru că aveam nevoie de un alt bărbat ca să uit de Daniel.
Ci pentru că, pentru prima dată după foarte mult timp, nu mai aveam nevoie de nimeni ca să-mi amintească cine sunt.