Sandu o recunoștea după pana albă din aripa stângă. De trei dimineți venea în aceeași piațetă, se așeza pe grătarul de scurgere și lovea fierul cu ciocul. În prima zi o gonise un șofer. În a doua se mutase doi pași și revenise.
În a treia dimineață avea un fir albastru în cioc. Sandu tocmai mătura frunzele ude de sub castani. Când s-a apropiat, pasărea a lăsat firul să cadă printre bare. Dinăuntru s-a auzit un zgomot scurt, ca o unghie pe carton.
A oprit mătura. Colegul lui, care venise să descarce pubelele, a zis că probabil era o doză împinsă de apă. Atunci cioara a lovit din nou și, înainte să atingă a doua oară fierul, ceva i-a răspuns.
Au chemat echipa care întreținea rigola. Sub grătar, pe o poliță rămasă uscată, stătea o pasăre tânără cu aripa prinsă într-un rest de plasă. Firele albastre din plasă erau identice cu acela pe care îl purtase cioara.
Un voluntar de la centrul pentru animale a așezat pasărea într-o cutie cu găuri. Avea nevoie de un control al aripii. Cioara cu pana albă a zburat până la duba lui și s-a urcat pe indicatorul de deasupra mașinii. Pentru prima dată în dimineața aceea a tăcut.
O săptămână mai târziu, voluntarul l-a poftit pe Sandu la eliberare. În piațetă, pasărea tânără a zburat până la castanul cel scund. Sus, între frunze, s-a mișcat o pană albă. Sandu a plecat mai departe cu mătura pe umăr și i-a lăsat copacul întreg ca răspuns.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.