Rareș a pus foaia sub registrul de pe masă și i-a cerut lui Cezar să iasă. În desenul stângaci se vedeau un oval și două puncte. Sofia nu știa ce reprezentau. Știa doar că marginea lucioasă nu semăna cu pielea și că administratorul devenise foarte speriat când o observase.
În seara aceea, Rareș a cerut o consultație într-un alt loc decât clinica aleasă mereu de Cezar. Irina a așteptat cu fetița în hol. Medicul nu a făcut minuni și nu a tras concluzii din desenul unui copil. A examinat zona și a constatat că peste vechea cicatrice fusese lipit un mic petic care ascundea o piesă electronică.
Rareș crezuse că acel petic făcea parte din îngrijirea unei răni care îl supăra uneori. Îl primea dintr-o cutie adusă de administrator, alături de lucrurile pe care acesta le pregătea pentru el. Piesa de sub înveliș nu era un fragment rămas în corp și nici un aparat care să-i citească mintea. Era un mijloc de a-i urmări deplasările.
Adevărul despre durerile lui a cerut timp și alte verificări. În schimb, traseele înregistrate pe dispozitiv au lămurit imediat o parte din mister. De fiecare dată când Rareș pleca la consultații, cineva intra în biroul lui și folosea documente pe care el nu-și amintea să le fi aprobat. Cezar știa exact cât avea să lipsească.
O verificare a înregistrărilor din casă a arătat administratorul deschizând sertarul cu actele firmei. Alături de un partener al lui Rareș, pregătise plăți și înțelegeri pe care apoi le punea pe seama confuziei de după accident. Nu o fetiță rezolvase singură totul. Ea observase doar detaliul pentru care adulții încetaseră să mai pună întrebări.
Când a fost chemat să dea explicații, Cezar a spus că voise să-l țină în siguranță. Rareș a așezat pe masă desenul și imaginile din birou. L-a întrebat de ce prima lui reacție fusese să alunge copilul. Administratorul nu a mai găsit nicio poveste convingătoare. Documentele și dispozitivul au fost predate celor care puteau cerceta faptele.
Irina își strânsese deja lucrurile, convinsă că va pierde slujba. Rareș a chemat-o în bibliotecă și i-a spus să le despacheteze. I-a mulțumit fără să transforme copilul într-un mic detectiv și fără să-i ceară alte secrete. Sofia a primit înapoi creioanele pe care le uitase lângă canapea și a întrebat dacă mai are voie să deseneze acolo.
Pe peretele biroului a rămas, mai târziu, foaia aceea cu ovalul și cele două puncte. Rareș nu o păstra ca pe dovada că o privire de copil poate înlocui o investigație. Îi amintea ziua în care omul pe care îl plătea să-i spună adevărul încercase să rupă o foaie, iar o fetiță avusese curajul să spună ce vedea.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.