Am strâns mâna Roxanei înainte să-mi pierd din nou puterea. Inelul a căzut pe marginea metalică, iar ea a făcut un pas înapoi. Nu știu dacă a strigat. Îmi amintesc ușa deschisă de bărbatul în vârstă și vocile oamenilor veniți să mă ajute. Cineva i-a cerut să se îndepărteze. Eu am reușit doar să spun numele fiicei mele.
M-am trezit mai târziu într-un spital adevărat, cu Ana lângă pat. Nu m-am ridicat ca să urmăresc pe nimeni și n-am putut povesti totul dintr-o suflare. Aveam nevoie de îngrijire, iar lucrurile se legau greu în mintea mea. Fiica mea mi-a spus că domnul Ion observase că respir și chemase imediat ajutorul, înainte ca Roxana să intre iar în încăpere.
Locul în care mă duseseră era o încăpere a unei firme funerare, nu morga unui spital în care medicii mă declaraseră mort. Cei doi sosiseră cu documente care aveau să se dovedească false și încercaseră să grăbească totul înainte de schimbarea turei. Ion refuzase să lase lucrurile să meargă mai departe când văzuse că ceva nu era în regulă.
Paharul dispărut nu fusese găsit într-o scenă spectaculoasă. Un chelner păstrase setul mirilor într-o cutie, ca să ni-l dea la plecare. Când au fost verificate ultimele ore de la petrecere, el a spus unde îl pusese. Eu nu știam ce conținuse băutura și nici nu mai voiam explicațiile Roxanei. Ce se întâmplase urma să fie stabilit prin investigație.
Bărbatul prezentat drept frate nu era ruda ei. În fotografii și în documentele găsite în urma cercetărilor apăreau împreună de mai multă vreme, inclusiv sub alte nume. Povestea cu terenul pentru care îmi ceruse prima ofertă fusese o intrare pregătită în viața mea. Întrebările despre firmă, economii și asigurări nu mai puteau fi privite drept simplu interes pentru viitorul nostru.
Mă temusem că și sora mea știa ceva, fiindcă o auzisem pomenind pe hol o înțelegere. Dana a venit la spital cu plicul la care se referise. Discutase cu Roxana despre bijuteriile primei mele soții, care trebuiau să rămână la Ana. Încercase să oprească o incinerare cerută în grabă și refuzase să plece. În noaptea în care îmi pierdusem încrederea în aproape oricine, ea căuta să ajungă la mine.
Am dat declarații când am putut, iar avocatul s-a ocupat de actele încheiate în perioada în care Roxana intrase în viața mea. Cercetarea celor doi a continuat și au apărut alte persoane care îi recunoșteau. Nu mi-am găsit liniștea urmărind fiecare veste despre ei. Am lucrat cu un specialist la frica rămasă și am lăsat-o pe Ana să stea aproape fără să mă prefac că îmi trecuse.
Verigheta mi-a fost înapoiată într-o pungă mică. Am pus-o într-o cutie, departe de lucrurile primei mele soții. Nu voiam ca cele două povești să ajungă amestecate doar pentru că eu îmi dorisem din nou o familie. Câteva luni mai târziu, am ieșit cu Ana la plimbare și mi-am lăsat telefonul acasă. Pentru prima dată de la nuntă, o dimineață obișnuită mi s-a părut un lucru uriaș.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.