Facturile se plăteau în continuare integral din pensia mamei. Fisele erau o taxă în plus, încasată de Sorin și numită de el „lecție de economie”. Mama nu știa cât achita la furnizor, pentru că fratele meu îi păstra documentele. Înțelesese numai că, dacă se termina timpul de pe afișaj, trebuia să stingă tot.
Creșterea consumului apăruse în lunile în care Sorin își extinsese atelierul de peste drum. Mama își amintea că o echipă lucrase în curte și că el îi spusese să nu se apropie. Am chemat un electrician autorizat. El a constatat și ne-a explicat că o parte din alimentarea atelierului trecea prin instalația casei. Mama economisea la bec ca să acopere și munca fratelui meu.
Sorin a spus întâi că era provizoriu, apoi că oricum o ajuta cu multe. I-am pus în față plățile din pensie și l-am întrebat de ce îi luase bani și pentru fise. Mama l-a ascultat până când a spus din nou că ea nu se pricepea. — La lumină mă pricep, Sorine. Știu când o aprind și când o sting. Nu eu am ascuns ce merge pe firul meu.
Ilinca a venit în aceeași seară. Își folosise o parte din primul salariu ca să cumpere discurile de la tatăl ei, spunându-i că le voia pentru un vecin. O văzuse pe bunica mâncând seara pe întuneric, dar mama o rugase să nu provoace scandal. Acum Sorin stătea în fața amândurora și nu mai putea numi situația o neînțelegere între mine și el.
Am rezolvat în siguranță instalația, cu profesioniști, și am cerut lămurirea consumurilor și a plăților. Mama și-a reluat controlul asupra contului și documentelor, cu ajutor ales de ea. Nu i-am luat dosarul din brațe ca să devin alt om care decidea în locul ei. Am stat lângă ea cât a întrebat și a notat ce voia să înțeleagă.
Sorin a returnat banii pentru fise și, după discuții și calcule, a început să acopere și partea de consum a atelierului. Mama n-a acceptat să îngroape totul pentru liniștea familiei. I-a spus că putea veni s-o vadă, dar administrarea banilor ei se încheiase. Nu era o pedeapsă pe care o putea negocia aducând o sacoșă de cumpărături.
Câteva seri a continuat să stingă becul imediat ce intra cineva în bucătărie. Se obișnuise să se teamă de piuit. Am schimbat împreună becul slab de deasupra mesei și am pus frigiderul la loc în funcțiune. Ilinca i-a adus o prăjitură. Au mâncat amândouă la masă, fără telefonul folosit pe post de lanternă.
Când am plecat, mama mi-a făcut semn să las lumina de la poartă aprinsă. — Să vadă și Ilinca pe unde intră, a spus. Fisele au rămas într-un borcan, lângă dosarul cu facturi. Mama le arată rar. Facturile, în schimb, le deschide singură.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.