Pe ecran, Vlad stătea în bucătăria noastră, cu două cești în mână. «Paisprezece ani și tot pe tine te-aș alege», spunea. Eu râdeam din afara cadrului. Îmi trimisese filmarea fiindcă nu ieșise fotografia pe care o încercaserăm înainte. Bianca a ascultat până la capăt. Apoi s-a uitat la data mesajului și a cerut să mai vadă o dată începutul.
«Mi-ai spus că ați divorțat anul trecut.» Nu mai vorbea cu mine. Vlad a încercat să zâmbească, dar tatăl ei nu-i dăduse drumul brațului. A spus că înregistrarea era veche, că eu puteam schimba data, că aveam obiceiul să fac scene. I-am arătat Biancăi conversația de deasupra: cumpărături pentru casă, poze dintr-o duminică la mare, un mesaj în care mă ruga să-i calc o cămașă.
Ea știa o poveste întreagă. Eu aș fi refuzat să accept despărțirea, l-aș fi urmărit și aș fi încercat să-l țin lângă mine prin vinovăție. De aceea se grăbise să mă umilească. Cu o oră înainte, Vlad o avertizase că «fosta» s-ar putea să apară. M-a întrebat când îl sunasem ultima dată. I-am arătat apelul de după fotografia primită. Atunci se oprise din a-mi răspunde.
Tatăl Biancăi a cerut să se oprească muzica. Vlad a spus că nu datora explicații unei săli întregi. «Atunci nu trebuia să-i ceri fiicei mele să te creadă în fața unei săli întregi», i-a răspuns omul. Inelul era încă pe mâna ei. Bianca îl răsucea, fără să-l poată scoate, și privea pata de pe rochia mea.
Mi-a cerut iertare pentru șampanie. I-am spus că o auzisem. Nu puteam s-o liniștesc eu în seara aceea. Și ea fusese mințită, dar cuvintele pe care mi le aruncase îi aparțineau. Am lăsat telefonul pe masă cât să-și noteze ce avea nevoie, apoi l-am luat. Vlad a venit după mine până la ușă, spunând că totul «scăpase de sub control».
L-am întrebat în ce moment fusese sub control: când inventase înmormântarea sau când îmi spusese că mă alege din nou? N-a răspuns. Mi-a cerut să mergem acasă ca să nu fim priviți. Eu am sunat-o pe sora mea și am plecat cu ea. N-am vrut să stau singură în bucătăria pe care o văzuse toată masa pe ecran.
În săptămânile următoare am început despărțirea și am separat lucrurile pe care el le amestecase după bunul plac. Bianca mi-a scris o singură dată: anulase nunta pe care o pregăteau deja pentru primăvară. Nu i-am cerut amănunte. Aveam destule de aflat despre propria mea căsnicie, fără să o urmăresc și pe a ei, care nu mai avusese loc.
Rochia roșie a rămas câteva zile pe spătarul unui scaun. Când am dus-o la curățat, femeia de la tejghea m-a întrebat de la ce era pata. «De la o aniversare», i-am spus. Am ridicat-o curată săptămâna următoare și am purtat-o la ziua surorii mele. De data aceea am stat la masă lângă oameni care știau exact cine eram.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.