Daniela și-a coborât privirea spre act.
“Martie 2014”, a citit Florin, după ce și-a luat ochelarii și s-a aplecat puțin spre document.
M-am uitat la soacra mea.
“Am cumpărat apartamentul în martie 2014.”
Daniela a ridicat privirea.
“Pe Alexandru l-am cunoscut în iunie 2017.”
La masă s-a făcut liniște.
Teodora s-a uitat imediat la fratele ei.
Daniela a clipit de câteva ori.
“Dar l-ai luat prin credit.”
Expresia ei s-a schimbat imediat, ca și cum tocmai găsise ieșirea.
“Ei, poftim! Atunci Alexandru te-a ajutat să-l plătești.”
Am scos următoarea hârtie.
“Creditul a fost achitat integral în februarie 2019.”
Daniela și-a strâns buzele.
“Alexandru locuia deja cu tine atunci.”
“Aha! Deci a contribuit.”
“La cumpărături și la întreținere.”
“Daniela, dumneavoastră plătiți factura la curent acasă?”
“Asta înseamnă că furnizorul de electricitate deține o parte din casa dumneavoastră?”
Teodora a izbucnit în râs.
Daniela s-a întors spre ea.
Alexandru și-a acoperit gura ca să-și ascundă zâmbetul.
“Bine. Aveai un apartament.”
“Viața asta. Mașina. Călătoriile. Restaurantele. Hainele. Nu-mi spune că Alexandru nu plătește nimic.”
“N-am spus asta niciodată.”
“Avem un cont comun pentru cheltuielile casei. În fiecare lună punem amândoi bani acolo.”
Daniela s-a uitat spre fiul ei.
“Și cine câștigă mai mult?”
“Mamă, asta chiar nu te privește.”
De data aceasta am intervenit eu.
Daniela s-a întors spre mine.
“Câștig mai mult decât Alexandru.”
Teodora s-a întors spre fratele ei.
Alexandru a ridicat din umeri.
Daniela părea că nu-l crede.
“Anul trecut, cu aproximativ treizeci la sută.”
Fața ei s-a schimbat complet.
S-a uitat spre Alexandru.
El a încruntat sprâncenele.
“Pentru că nu-ți dau raportul despre salariile noastre.”
Florin a zâmbit în pahar.
“Și ție ți se pare amuzant?”
“Încep să văd partea amuzantă.”
Soacra mea s-a întors iar spre mine.
“Bine. Acum câștigi bine. Dar Alexandru sigur te-a ajutat la început.”
De fiecare dată când îi dispărea un argument, găsea altul.
“Dumneavoastră ați vrut să vorbim despre bani.”
Am deschis aplicația băncii.
Alexandru mi-a atins ușor brațul.
“Ioana, nu trebuie să-i dovedești nimic.”
“Dar uneori cinci minute de dovezi te scutesc de cinci ani de înțepături.”
Am deschis istoricul contului meu de economii.
Apoi i-am întins telefonul Danielei.
“Nu vreau să mă uit la așa ceva.”
“Acum câteva minute erați foarte sigură că știți cine îmi finanțează viața.”
“Mi-ați spus că fără fiul dumneavoastră n-aș fi avut nimic.”
“De dinainte să mă mărit.”
Mi-a întins telefonul înapoi mult mai repede decât îl luase.
“Nici nu înțeleg de ce simți nevoia să-mi arăți toate astea.”
“Pentru că dumneavoastră ați ales să-mi discutați finanțele în fața familiei.”
“Eu doar voiam să spun că Alexandru ți-a oferit stabilitate.”
De data aceasta, chiar Alexandru a râs.
Daniela s-a întors spre el.
“Mamă, când am cunoscut-o pe Ioana, ea avea deja apartamentul, mașina și serviciul ei.”
“Eu împărțeam o chirie cu Sergiu.”
Teodora a început să râdă.
“În apartamentul ăla cu canapeaua maro?”
Alexandru a închis ochii.
“Era obligatoriu să-ți amintești asta?”
“Canapeaua aia era imposibil de uitat.”
“Râdeți cât vreți. Familia nu se reduce la bani.”
S-a uitat imediat la mine.
“Familia nu se reduce la bani. Tocmai de aceea nu înțeleg de ce, de ani întregi, dumneavoastră calculați cât credeți că a cheltuit fiul dumneavoastră cu mine.”
“De fiecare dată când îmi cumpăr ceva, mă întrebați cât a costat. Dacă plecăm în concediu, presupuneți că Alexandru a plătit. Dacă schimbăm ceva în casă, spuneți că fiul dumneavoastră muncește pentru mofturile mele.”
Alexandru a dat încet din cap.
“Acum îi iei ei apărarea?”
“Nu este vorba despre a-i lua apărarea.”
“Știți ce mi se pare cel mai ciudat?”
“Că nu v-a trecut niciodată prin minte că poate și eu l-am ajutat pe Alexandru.”