— Radu are 35 de ani. Dacă vrea să se pună pe picioare, o va face singur. Iar eu nu-mi pierd căsnicia ca să-i plătesc lui viața.
Mariana se uita la Andrei de parcă nu-l mai recunoștea.
— Pentru femeia asta îți lași mama și fratele?
Andrei închise ochii o clipă.
— Ioana nu este „femeia asta”. Este soția mea.
A fost prima dată când l-am auzit spunând-o atât de apăsat în fața mamei lui.
— De când a apărut ea, te-ai schimbat!
— Nu, mamă. Doar că până acum am încercat să vă împac pe toți și n-am făcut decât să las lucrurile să ajungă prea departe.
Radu se ridică de la masă.
— Hai, mă, Andrei. Nu plecați pentru o ceartă.
Am arătat spre cioburile de lângă ușă.
— Mama ta tocmai a aruncat o cană lângă mine pentru că nu vreau să-ți dau economiile noastre.
— Eu nici măcar n-am cerut banii.
Andrei se întoarse spre el.
— Te-am întrebat ceva. Dacă eu îți puneam mâine banii în față, îi luai?
— Dacă voiai să mă ajuți…
— Și ce dacă îi lua? E fratele tău!
— Tocmai asta e problema, mamă. Pentru tine, orice fac eu pentru Radu este normal. Dar orice fac pentru mine și pentru Ioana este egoism.
— Eu v-am ținut trei ani în casa mea!
— Și îți mulțumim. Dar dacă prețul este să hotărăști tu ce facem cu fiecare leu câștigat, atunci prețul e prea mare.
N-am avut nevoie de două valize.
Câteva lucruri personale.
În timp ce împachetam, mâinile îmi tremurau.
— Ești sigur? l-am întrebat.
Andrei împăturea niște cămăși.
— Dar sunt sigur că dacă rămânem, peste șase luni vom avea aceeași discuție. Poate pentru bani. Poate pentru firmă. Poate pentru altceva.
— Și data viitoare nu vreau să mai aștept să zboare o cană prin casă ca să-mi dau seama că trebuia să pun limite mai devreme.
Chiria însemna bani pe care nu-i mai puteam pune deoparte pentru apartament.
Visul nostru avea să se îndepărteze.
Dar pentru prima dată în seara aceea am simțit că nu-l mai construiesc singură.
Am găsit o garsonieră mare de închiriat la două zile după ce am plecat.
Bucătăria era atât de mică încât, dacă deschideam frigiderul, aproape blocam intrarea.
Vecinul de deasupra avea un copil care alerga prin casă în fiecare dimineață la șapte.
În prima seară am mâncat sandvișuri pe două cutii de carton puse una lângă alta.
Geamul dădea spre parcarea unui supermarket.
Și am râs până mi-au dat lacrimile.
Apoi Andrei mi-a luat mâna.
— Că n-am plecat mai devreme.
Era suficient pentru seara aceea.
Mariana nu ne-a vorbit aproape o lună.
Apoi au început mesajele.
„Radu nu are bani nici de benzină.”
„Dacă tot vă merge atât de bine, puteți măcar să-l ajutați cu chiria.”
Andrei mi-a arătat mesajul.
„Radu are 35 de ani. Dacă are nevoie de bani, trebuie să muncească. Eu și Ioana nu-i vom plăti cheltuielile.”
„Ți-a băgat ea prostiile astea în cap.”
Andrei a pus telefonul jos.
Pentru el, asta a fost mai greu decât mutarea.
Ani întregi fusese omul care împăca pe toată lumea.
Cel care îi dădea mamei bani.
Cel care îl scotea pe Radu din încurcături.
uneori, când spui „nu”, oamenii care erau obișnuiți cu „da” te vor numi egoist.
Noi ne-am întors la muncă.
Atelierul începea la opt dimineața.
Uneori plecam la nouă seara.
Am luat contracte pe care înainte le-am fi refuzat pentru că erau prea mici.
Nu ne-a sunat nimeni să ne spună că am moștenit o avere.
N-am câștigat la loterie.
După trei luni, contul de economii începuse din nou să crească.
După patru, eram aproape de suma pe care o avuseserăm înainte să ne mutăm.
După șase luni, agentul imobiliar ne-a sunat.
— Proprietarul a acceptat oferta.
Am rămas cu telefonul la ureche.
— Apartamentul este al vostru, dacă banca finalizează creditul.
Pentru câteva secunde nu a spus nimic.
Apoi m-a ridicat în brațe chiar în mijlocul atelierului.
Unul dintre angajați a început să aplaude.
Eu râdeam și plângeam în același timp.
Un balcon mic de unde se vedeau munții printre blocuri.
În ziua în care am primit cheile, am intrat fără mobilă.
Doar noi doi și câteva cutii.
Andrei a pus o pizza pe podea.
În jurul nostru nu era aproape nimic.
Și totuși nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai fericită într-o casă.
Am scos cheia din buzunar și am pus-o în palma lui Andrei.
Mariana a venit pentru prima dată după aproape două luni.
Nu și-a cerut scuze imediat.
S-a plimbat prin apartament și a privit camerele.
Câteva minute am vorbit despre lucruri banale.
— Radu iar a rămas fără serviciu.