Problema era că investiția se prăbușise după doi ani. Firma acumulase datorii, iar Mihai mutase ulterior mai multe obligații pe societăți noi. Dosarul din portbagaj conținea copiile pe care Cristina le strânsese în ultimele luni pentru a demonstra că semnătura lui Radu fusese folosită fără acordul lui în mai multe acte.
— De ce nu mi-ai spus? a întrebat el.
Cristina a răspuns printre lacrimi: — Pentru că la început am fost și eu vinovată. Am acceptat să folosim datele tale. Mihai mi-a spus că e doar o formalitate și că nu vei avea niciodată probleme. Când am aflat cât de departe a mers, am început să adun dovezi.
Vecina Elena văzuse în acea seară cum Mihai venise la casă mai devreme și încercase să ia cutia din mașina Cristinei. De aceea îi trimisese mesajul lui Radu. Cristina mutase dosarul în portbagajul lui, crezând că acolo va fi mai sigur până găsea curajul să-i spună adevărul.
Radu nu a semnat nimic și nu le-a permis să plece cu documentele. A doua zi a mers direct la un avocat și apoi la poliție, unde a predat copiile și a cerut verificarea tuturor contractelor în care apărea numele lui. Ancheta financiară a durat luni întregi.
Cristina nu a fost complet nevinovată, dar a cooperat și a recunoscut tot ce făcuse. Relația lor nu a supraviețuit. Radu a spus mai târziu că nu pierderea banilor îl schimbase cel mai mult, ci faptul că doi dintre oamenii în care avusese cea mai mare încredere luaseră decizii în numele lui fără ca el să știe.
Dosarul gri a rămas mult timp la avocat, într-un dulap metalic. Pentru Radu, însă, adevărata greutate a lui nu fusese niciodată hârtia dinăuntru. Fusese momentul în care portbagajul s-a deschis și a înțeles că viața lui fusese folosită într-o poveste despre care el nici măcar nu știa că există.