După moartea tatălui lui, datoria nu dispăruse. Dobânzile crescuseră, iar creditorul începuse să o preseze. Mara plătise luni întregi pe ascuns, folosind economiile lor, până când nu mai avusese de unde. Bărbatul de pe hol era reprezentantul firmei care preluase datoria și care îi propusese un singur „aranjament”: apartamentul în schimbul închiderii întregului dosar.
— De ce nu mi-ai spus? a întrebat Andrei. Mara și-a șters lacrimile. — Pentru că tatăl tău m-a rugat înainte să moară. Mi-a spus că tu îl vedeai ca pe omul care nu renunță niciodată și că nu voia să afli în ce situație ajunsese. Am crezut că pot rezolva singură.
Andrei a deschis ușa, dar nu pentru a semna ceva. I-a spus bărbatului că orice discuție de atunci înainte urma să aibă loc prin avocat. În aceeași noapte, a fotografiat toate documentele, iar a doua zi a cerut verificarea contractelor și a sumelor cerute. Câteva clauze s-au dovedit contestabile, iar vânzarea apartamentului a fost oprită înainte de finalizare.
Au urmat luni grele. Au renegociat datoria, au vândut mașina lui Andrei și au folosit o parte din economii, dar au reușit să păstreze apartamentul. Mai greu decât banii a fost însă faptul că Mara îi ascunsese totul aproape doi ani.
Într-o seară, Andrei a pus pe masă copia vechiului contract și a spus: — Nu mă doare că tata a avut probleme. Mă doare că voi doi ați decis că trebuie să fiu protejat de adevăr.
Mara a dat din cap. — Știu. Am vrut să salvez totul și aproape am distrus exact ce încercam să salvez.
Andrei nu a uitat ce se întâmplase, dar nici nu a plecat. Au rămas împreună și, pentru prima dată după mult timp, au decis că nicio datorie, nicio rușine și nicio promisiune făcută altcuiva nu avea să mai fie ținută secret între ei.