Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Irina, a venit timpul, am spus.
La capătul mesei, prietena mea s-a uitat spre mine. Știa exact ce înseamnă.
— Chiar acum? a întrebat.
— Chiar acum. Dacă am venit cu mâna goală și nu am adus nimic familiei asteia, atunci luați de pe masă tot ce îmi aparține.
— Ce tot vorbești? Te-ai hotărât iar să faci o scenă?
În mai puțin de două minute, poarta casei de vacanță s-a deschis și în curte au intrat trei angajați ai firmei noastre, cu cărucioare pliabile și lăzi pentru veselă.
Irina s-a ridicat de la masă.
— Începem cu farfuriile, paharele, șervetele și fețele de masă, a spus calm. După aceea ridicăm mesele, scaunele, florile și restul decorului.
— Cum vă permiteți? Oamenii încă stau la masă!
— Desertul a fost servit, am răspuns. Iar după desert, echipamentul se ridică. Așa era înțelegerea.
Unul dintre angajați a început să strângă farfuriile de desert. Altul a luat paharele și lumânările decorative.
Deodată, toți invitații au înțeles.
Masa splendidă pe care Doina o prezenta drept reușita fiului ei nu fusese organizată de Andrei.
Fusese organizată de mine.
— Ai spus că tu ai făcut totul, i-a murmurat mătușa lui Andrei.
— Sunt niște cunoscuți… firma Cristinei.
— Firma noastră. Iar reducerea a fost de sută la sută, pentru că Cristina a vrut să ajute familia.
Doina s-a întors spre fiul ei.
— Andrei, oprește circul ăsta!
— Nu este un circ, i-am spus. Este o comandă neplătită.
Am scos contractul și l-am pus în fața lui Andrei.
— Tu ai semnat. Ai spus că plătești când îți intră prima. Plata nu a venit.
Andrei s-a uitat spre mine cu furie.
— Serios? Îmi ceri bani acum, în fața tuturor?
— Nu. Îți cer să-ți respecți cuvântul. Este ceva ce aș fi trebuit să fac de mult.
Între timp, angajații au ridicat fața de masă albă. Dedesubt a apărut o mușama veche, decolorată, cu un colț ușor ars.
Fără flori, veselă elegantă și șervete din pânză, aniversarea Doinei a devenit exact ceea ce era de fapt: o masă obișnuită în curtea unei case de vacanță.
Doina mă privea de parcă i-aș fi luat ceva ce îi aparținea.
— Așadar, ai vrut să mă faci de rușine?
— Nu. Dumneavoastră m-ați făcut de rușine ani întregi. Eu doar am încetat să mai plătesc decorul.
— Dar tu ce ai plătit vreodată? a strigat ea. Apartamentul l-a cumpărat fiul meu! Mașina e a fiului meu!
— Îi spun eu sau îi spui tu?
— Avansul apartamentului a fost plătit în mare parte din economiile mele, am spus. În ultimii patru ani, ratele au fost plătite de mine, fiindcă veniturile lui Andrei au fost instabile. Mașina a fost cumpărată pe creditul făcut pe numele meu. Iar la renovarea acestei case am contribuit tot eu mai mult decât oricine.
— Extrasele de cont nu mint.
Andrei s-a ridicat brusc.
— Ajunge! Trebuia neapărat să spui tot în fața oamenilor?
— Acasă am încercat să vorbesc de zeci de ori. Tu îmi spuneai mereu să nu încep iar. Astăzi, mama ta m-a umilit în fața tuturor, iar tu ai mâncat prăjitură și ai privit în farfurie.
Câțiva invitați au început să plece în tăcere. Mătușa care stătuse la masă fără să spună nimic s-a apropiat de mine înainte să iasă.
— Iartă-mă, Cristina. Ar fi trebuit să o opresc.
Nu mai aveam nevoie ca nimeni să mă apere. Aveam nevoie doar să nu mă mai apăr singură împotriva unei familii care mă voia utilă, tăcută și recunoscătoare.
Când terasa s-a golit, am scos din geantă cheia casei Doinei — cea pe care Andrei mi-o dăduse ca să pot veni să o ajut când avea nevoie.
— Ce înseamnă asta? a întrebat Andrei.
— Înseamnă că în noaptea asta dorm la Irina. Mâine îți strângi lucrurile și pleci din apartamentul pentru care eu plătesc creditul de patru ani.
Doina a sărit în picioare.
— Nu poți să-ți alungi soțul din familie!
— Din familia dumneavoastră plec eu. Din apartamentul meu pleacă el.
Andrei mă privea ca și cum m-ar fi văzut pentru prima dată.
— Chiar vrei să divorțăm din cauza unei singure seri?
M-am oprit la poartă, fără să mă întorc.
— Nu, Andrei. Vom divorța din cauza a unsprezece ani. Doar că astăzi a venit, în sfârșit, timpul ca totul să fie ridicat conform inventarului.