Nu am deschis cutia. Am rămas pe alee cu livratorul până când două mașini de poliție au oprit în fața casei. Agenții au intrat primii și au verificat fiecare cameră. Nu au găsit pe nimeni.
În dormitor, însă, fereastra din spate era deschisă. Pe covor se vedeau urme ude de pantofi, iar într-un sertar fuseseră răscolite toate actele lui Mihai. Difuzorul din hol era conectat la un telefon ascuns în spatele unei comode.
Abia după ce casa a fost securizată, polițiștii au deschis cutia. Înăuntru se aflau un stick USB, o cheie de depozit și câteva copii după extrase bancare. Toate aveau legătură cu firma pe care Mihai o administrase împreună cu fratele lui, Victor.
Pe stick era o înregistrare făcută de Mihai cu două săptămâni înainte să moară. Spunea că descoperise că Victor scotea bani din firmă folosind facturi false și că intenționa să meargă la poliție. Mai spunea ceva ce nu știusem niciodată: în seara în care avusese accidentul fatal, urma să se întâlnească exact cu Victor.
Poliția a verificat telefonul lui Victor. Mesajele prin care pretindea că este la Brașov fuseseră trimise automat, iar camerele din zonă au surprins mașina lui la doar câteva străzi distanță de casa mea. Fusese el cel care intrase, montase difuzorul și îmi trimisese fotografiile.
Nu încerca să mă sperie fără motiv. Căuta cheia depozitului. Mihai ascunsese acolo registrele originale ale firmei și dovezile care arătau de unde dispăruseră banii.
Victor a fost găsit în aceeași noapte, într-un garaj închiriat. Ancheta a arătat ulterior că moartea lui Mihai nu fusese atât de simplă pe cât păruse inițial, iar probele găsite au redeschis cazul.
Livratorul, Rareș, a fost cel care observase primul că ceva nu era în regulă și s-a întors din drum doar pentru a mă avertiza.
Uneori mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ajungeam acasă cu zece minute mai târziu. Sau dacă Rareș ar fi plecat fără să spună nimic.
Dar cel mai greu este altceva.
Timp de opt luni am crezut că știu exact cum murise soțul meu.
Adevărul fusese ascuns tot timpul la câțiva pași de mine.