Mai întâi a intrat într-o cafenea de peste drum, s-a așezat la masa cea mai îndepărtată și și-a pus telefonul în față.
Încă îi tremurau mâinile.
„Am făcut-o să se îndoiască de ea însăși.”
„După aceea va semna ce trebuie.”
Cuvintele lui Radu îi reveneau obsesiv în minte.
Pentru prima dată, toate lucrurile care o duruseră în ultimele luni aveau o explicație.
Nu rochia fusese problema.
Nici felul în care vorbea cu clienții.
Radu avusese nevoie ca ea să creadă că problema era întotdeauna la ea.
Irina și-a deschis geanta.
De câteva săptămâni purta acolo un dosar subțire cu documentele pe care Radu insistase să le semneze.
Le luase la serviciu tocmai pentru că voia să le citească în liniște.
Până atunci nu avusese timp.
Acum avea un motiv foarte bun să-și facă timp.
A sunat-o pe Andreea, o avocată cu care colaborase de mai multe ori prin agenția imobiliară.
— Poți să mă primești astăzi?
Irina s-a uitat la dosar.
— Cred că soțul meu încearcă să mă convingă să semnez ceva ce n-ar trebui să semnez.
O oră mai târziu, cele două femei stăteau una în fața celeilalte.
Andreea a citit documentele în tăcere.
Din când în când se întorcea la câte o pagină.
— Și ce ți-a spus că sunt?
— Niște acte pentru o posibilă investiție. Spunea că vrea să vadă ce variante avem dacă, la un moment dat, cumpărăm o casă.
Avocata a întors una dintre pagini spre ea.
Irina a simțit că i se strânge stomacul.
Andreea i-a explicat pe înțelesul ei.
Documentele nu îi transferau pur și simplu apartamentul lui Radu. Lucrurile nu funcționau atât de simplu.
Dar îi ofereau acestuia o poziție pe care Irina nu avusese niciodată intenția să i-o dea și legau proprietatea ei de o operațiune financiară prezentată mult mai inocent acasă.
— Dacă ai fi semnat fără să înțelegi toate consecințele, ai fi putut avea o problemă foarte serioasă.
Irina a rămas cu privirea în foaie.
— Mi-a spus doar: „Semnează aici, să vedem ce variante avem.”
Andreea a lăsat pixul jos.
— Atunci nu mai semnezi nimic adus de el fără verificare.
Irina s-a gândit la Radu, relaxat în sufrageria ei.
— Păstrează lucrurile așa până îți pui documentele și conturile în ordine.
În următoarele ore, Irina a făcut exact asta.
A verificat fiecare document pe care îl semnase în ultimul an.
Și-a schimbat parolele conturilor personale.
A verificat cine avea acces la informațiile ei.
A pus actele originale ale apartamentului într-un loc sigur.
Apoi a făcut ceva și mai greu.
Irina și-a lăsat geanta pe scaun.
— Credeam că termini mai devreme.
Cu câteva luni înainte, întrebarea aceea ar fi făcut-o să se deschidă imediat.
Radu s-a apropiat și a sărutat-o pe frunte.
Irina a trebuit să-și adune toată puterea ca să nu se retragă.
— Ai apucat să te uiți peste actele alea? a întrebat el.
Nici măcar nu așteptase până a doua zi.
— Cu faptul că trebuie să începem să gândim mai mult ca o familie.
Pentru o fracțiune de secundă, Irina a văzut ceva pe fața lui.
— Exact asta încerc să-ți spun de luni întregi.
Irina și-a turnat apă într-un pahar.
— Nu în seara asta. Sunt ruptă de oboseală.
În noaptea aceea, Irina aproape că n-a dormit.
Ci pentru că încerca să accepte că bărbatul de lângă ea nu era omul pe care crezuse că îl cunoaște.
Dimineața, Radu a plecat la serviciu.
La zece minute după el, Irina a început să-și strângă lucrurile importante.
Câteva obiecte personale.
Și-a sunat sora și i-a povestit tot.
La început s-a făcut liniște.
— Nu. Deocamdată vreau doar să știi.
— Irina, omul ăsta locuiește în casa ta.
La canapeaua aleasă de ea.
La biblioteca pe care o montase împreună cu tatăl ei.
La ferestrele pentru care economisise luni întregi.
— Să-mi iau viața înapoi.
În aceeași zi, după ce s-a informat exact ce pași putea face legal în situația ei, Irina i-a trimis lui Radu un mesaj și i-a cerut să se întâlnească într-un loc public.
Irina pusese dosarul între ei.
— Pentru documentele tale.
Aproape că o amuza cât de repede revenise la vechea tactică.
— Sunt niște hârtii standard.
— Atunci de ce nu mi-ai explicat ce implică?
— Cine ți-a băgat prostiile astea în cap?
Întotdeauna trebuia să existe cineva care o influența.
Pentru că, în lumea lui Radu, Irina nu putea ajunge singură la o concluzie.
— Tu mi le-ai băgat în cap.
— Miercuri am venit acasă la unu.
— Nu știu ce crezi că ai auzit.
— Era o discuție scoasă din context.
— Care era contextul pentru „Irina e o naivă”?