Cristian s-a ridicat, dar Eliza a rămas pe scaun.
— Vin imediat, i-a spus el încet.
— Nu vă grăbiți. Eu n-am nimic de ascuns.
Replica l-a urmărit până în biroul tatălui său.
Elena a închis ușa în urma lor.
— Spune-mi că am înțeles greșit.
— Femeia pe care tocmai mi-ai prezentat-o drept soția ta spune că v-ați cunoscut în seara asta.
Cristian și-a băgat mâinile în buzunare.
Mama lui a rămas câteva secunde fără cuvinte.
— Asta știu. Cine este pentru tine?
Până în urmă cu o oră, răspunsul fusese simplu: o necunoscută pe care o plătise să joace un rol.
Acum îi era rușine să-l rostească.
Elena s-a uitat la el lung.
— M-am săturat să-mi alegi femeile cu care trebuie să ies. M-am săturat de fiecare aniversare la care îmi prezinți câte o fiică de prietenă și de întrebările despre când mă însor.
— Și pentru asta ai adus o femeie străină în casa mea?
Cristian a clătinat din cap.
— Ca să te fac să te oprești.
Elena și-a dus mâna la frunte.
— Și ea a acceptat pur și simplu?
Acolo Cristian n-a mai putut evita partea cea mai urâtă.
Mama lui și-a lăsat încet mâna jos.
— Cât câștigă într-o lună.
— Ca să vină aici și să fie privită de toată lumea ca un animal ciudat?
— Dar exact asta ai făcut.
Pentru prima dată în seara aceea, Cristian n-a mai avut chef să se apere.
Din salon se auzeau vocile invitaților.
Eliza era acolo singură, în mijlocul familiei lui, suportând consecințele unei idei care nici măcar nu fusese a ei.
— Trebuie să le spun adevărul.
— Cristian, nu face o scenă de ziua mea.
— Tocmai asta e problema, mamă. De fiecare dată contează mai mult ce crede lumea decât ce facem noi.
Când s-a întors în sufragerie, Eliza nu mai era la masă.
Camelia stătea lângă fereastră.
Sora lui a arătat spre hol.
— Mătușa Rodica a întrebat-o dacă măcar știe să folosească tacâmurile de pe masă.
Camelia aproape a zâmbit.
— I-a spus că da, pentru că le spală destul de des.
În orice altă seară ar fi râs.
Acum și-a luat haina și a ieșit.
A găsit-o pe Eliza aproape de poartă.
— Nu mai trebuie să jucați rolul soțului grijuliu. Spectacolul s-a terminat.
— Pentru ce? Pentru mătușa dumneavoastră sau pentru faptul că am spus adevărul?
Cristian s-a apropiat, dar a păstrat distanța.
— Am crezut că va fi amuzant.
Eliza și-a strâns haina în jurul ei.
— Eu am acceptat banii. Nu mă prefac acum că sunt o victimă. Dar am crezut că vreți să-i faceți mamei dumneavoastră o farsă. N-am înțeles că eu eram farsa.
Cuvintele l-au lovit exact unde trebuia.
— Poate. Dar asta s-a întâmplat.
Cristian a scos telefonul.
— Măcar lăsați-mă să vă duc înapoi.
— Ați plătit pentru câteva ore. Au trecut.
A plecat înainte să-i mai poată răspunde.
Cristian s-a întors singur în casă.
Invitații vorbeau în șoaptă, iar când a intrat, conversațiile s-au oprit.
S-a dus direct lângă masă.
— Ca să nu mai inventeze nimeni nimic, vreau să clarific eu.
— Eliza nu este soția mea.
Mătușa Rodica a rămas cu paharul în mână.
— O femeie pe care am cunoscut-o în seara asta. Am plătit-o să vină cu mine și să joace rolul soției mele pentru că m-am săturat să-mi transformați viața personală într-o problemă de familie.
Camelia a clătinat din cap.
— Da. În seara asta am fost.
— Eu m-am făcut de râs. Eliza n-a făcut nimic.
Cristian și-a privit rudele.
— Și apropo, faptul că face curățenie nu este partea rușinoasă a serii. Partea rușinoasă este că o femeie a intrat în casa noastră și primul lucru pe care unii dintre voi au vrut să-l afle a fost dacă este suficient de bună pentru noi.
A doua zi, Cristian s-a întors la florărie.
A revenit după două zile.
A treia oară, proprietara l-a privit peste ochelari.
— Dacă vreți flori, vă servesc eu. Dacă o căutați pe Eliza, lucrează astăzi într-un birou de pe Calea Victoriei.
A cumpărat un buchet și a plecat.
O săptămână mai târziu a găsit-o din întâmplare chiar când ieșea din florărie cu găleata și geanta de lucru.
Eliza l-a văzut și s-a oprit.
— Iar aveți nevoie de o soție?
— Am venit să-mi cer scuze.
— Atunci n-am înțeles pentru ce.
— Te-am tratat ca pe cineva pe care îl puteam cumpăra pentru o seară, a continuat el. Și te-am băgat într-o situație în care tu ai fost judecată pentru prostia mea.
Era prima dată când îi vorbea fără acel „dumneavoastră” distant.
Eliza a observat, dar nu l-a corectat.
— Atunci măcar ceva a ieșit conform planului.
— Pot să te invit la o cafea?
Eliza și-a ridicat sprâncenele.
— Atunci oferta nu pare foarte avantajoasă.