Femeia s-a întors spre bărbat, vizibil deranjată.
— Și dumneavoastră cine mai sunteți? Nu vedeți că discut cu angajata?
— Văd foarte bine. De câteva minute.
— Atunci ați văzut și cum sunt tratată! Am venit pentru două pungi de mere bio și domnișoara asta îmi spune că nu au. Iar eu îl cunosc personal pe proprietarul magazinului. O să afle chiar astăzi ce fel de oameni angajează.
Bărbatul a ridicat ușor sprâncenele.
— Îl cunoașteți personal?
Femeia și-a încrucișat brațele, mulțumită.
Bărbatul s-a apropiat de casă.
— Pentru că proprietarul sunt eu.
Pentru câteva secunde, nimeni n-a spus nimic.
— Adrian Dumitrescu. Magazinul acesta îmi aparține.
Fața femeii s-a schimbat instantaneu.
A privit spre mine, apoi spre oamenii care așteptau la coadă.
— Eu… evident că nu la dumneavoastră mă refeream. Îl cunosc pe…
— Pe proprietar, a completat Adrian. Tocmai ați spus.
Cineva de la coadă și-a ascuns zâmbetul.
Femeia și-a strâns geanta la piept.
— Oricum, asta nu schimbă problema. Angajata dumneavoastră nu a fost capabilă să-mi ofere produsul pentru care am venit.
Adrian s-a uitat spre mine.
— Andreea, ce s-a întâmplat?
— Merele bio s-au terminat. Livrarea programată astăzi nu a ajuns. I-am oferit doamnei o alternativă.
Apoi s-a întors către femeie.
— Un casier nu poate vinde un produs care nu există pe raft. Și cu siguranță nu merită amenințat că va fi concediat pentru asta.
Rareș a ridicat privirea spre mama lui.
A fost probabil singura replică pe care femeia nu știa cum s-o combată.
— I-ai spus că n-o să mai lucreze aici, a continuat copilul.
Mama lui a rămas nemișcată.
Adrian nu a ridicat vocea.
— Doamnă, angajații mei sunt aici să ajute clienții, nu să fie umiliți de ei.
— Am avut o zi foarte proastă, bine? a spus ea. Am alergat prin tot orașul, sunt obosită și aveam nevoie de merele acelea.
— Înțeleg. Dar Andreea nu este responsabilă pentru ziua dumneavoastră.
Acum toți cei care asistaseră la scandal o priveau.
Nu mai avea tonul de la început.
— Bine. Poate am exagerat puțin.
Rareș i-a tras din nou de mânecă.
— Trebuie să spui „îmi pare rău”.
Femeia a închis ochii o clipă.
Am văzut cum se luptau în ea rușinea și orgoliul.
În cele din urmă s-a întors spre mine.
— Îmi pare rău că am ridicat vocea.
Nu era cea mai călduroasă scuză din lume.
— E în regulă, am răspuns.
— Nu, a intervenit Adrian. Nu trebuie să spuneți că e în regulă dacă nu a fost.
M-am uitat surprinsă la el.
— Putem accepta scuzele fără să pretindem că felul în care am fost tratați a fost normal.
Femeia și-a coborât privirea.
Apoi s-a întâmplat ceva la care nu mă așteptam.
Rareș s-a apropiat puțin de casă.
— Eu cred că ai fost drăguță, mi-a spus. Tu ai încercat să ne dai alte mere.
Mama lui l-a privit și parcă abia atunci și-a dat seama că băiatul asistase la tot.
Nu clienții din jur păreau s-o mai deranjeze.
— Ai dreptate. Mami s-a purtat urât.
Copilul a dat din cap foarte serios.
Chiar și femeia a zâmbit pentru o clipă, stânjenită.
Apoi s-a întors din nou spre mine.
— Îmi pare rău, Andreea. Serios.
De data aceasta suna altfel.
Și-a luat copilul de mână și s-a îndreptat spre ieșire.
După câțiva pași, Rareș s-a întors și mi-a făcut cu mâna.
Când au ieșit, magazinul a început încet să revină la normal.
Adrian și-a ridicat coșul de pe podea și l-a pus pe bandă.
M-am uitat la produsele din el.
Pâine. Lapte. Cafea. Roșii.
— Chiar sunteți proprietarul? am întrebat.
— Din păcate. Asta înseamnă că atunci când nu vin merele, până la urmă tot eu trebuie să aflu de ce.
Am râs pentru prima dată în seara aceea.
Apoi expresia lui a devenit serioasă.
— Ai procedat foarte bine.
— Și încă ceva. Data viitoare când cineva îți spune că te va da afară pentru că un produs lipsește de pe raft, cheamă managerul. Nu trebuie să stai și să suporți orice doar pentru că ești la serviciu.
A plătit cumpărăturile și a plecat fără altă ceremonie.
Mai târziu, când schimbul meu s-a terminat, m-am gândit că cea mai mare umilință pentru femeia aceea nu fusese faptul că mințise că îl cunoaște pe proprietar.
Nici măcar faptul că adevăratul proprietar stătuse chiar în spatele ei și auzise tot.
Pentru că uneori poți găsi o explicație pentru orice în fața adulților.
Poți da vina pe nervi, pe oboseală, pe o zi proastă.
Dar e mult mai greu să te minți când propriul copil îți arată, fără răutate, exact omul în care te-ai transformat.
Iar în ziua aceea, într-un supermarket obișnuit din Brașov, o pungă de mere care nici măcar nu exista pe raft a reușit să-i ofere unei femei o lecție pe care probabil n-o va uita prea curând.