Partea a 2-a, continuarea poveștii 👉 — Continuați, doamnă.
— Spuneți tot ce v-a povestit fiul dumneavoastră despre această femeie.
În jurul nostru nu se mai auzea nimic.
— Vreau să aud fiecare cuvânt.
Doina nu știa de ce colegii mei deveniseră brusc atât de tăcuți.
Și, mai ales, nu avea nici cea mai mică idee cine era bărbatul în fața căruia tocmai îmi cerea concedierea.
Doina a ezitat doar o clipă.
Apoi și-a ridicat bărbia, convinsă că găsise în sfârșit omul care avea să-mi „pună lucrurile în ordine”.
— Fiul meu muncește de dimineața până noaptea pentru femeia asta! a spus ea. — Două servicii! Plătește rate, facturi, tot! Iar ea își cumpără haine scumpe și umblă prin hoteluri cu alți bărbați!
Bărbatul cărunt a ascultat-o fără s-o întrerupă.
— Două servicii? a întrebat în cele din urmă.
Privirea lui s-a mutat spre mine.
— Irina, tu știai că Radu are două locuri de muncă?
— Normal că nu știe! a intervenit Doina. — Nici nu o interesează cât se sacrifică băiatul meu.
Bărbatul a rămas câteva secunde tăcut.
— Doamnă Popa, numele meu este Alexandru Ionescu.
Doina aștepta continuarea.
— Am fondat această companie acum douăzeci și șapte de ani. În prezent sunt acționarul principal.
— Dumneavoastră sunteți… proprietarul?
Doina s-a uitat imediat spre mine, apoi din nou spre el.
— Atunci cu atât mai bine! Trebuie să știți ce fel de angajată…
— Irina nu este angajata mea.
Alexandru s-a apropiat de biroul meu.
— Irina Ionescu este directorul executiv al companiei și deține o parte din acțiuni.
Doina a clipit de câteva ori.
Dar lovitura adevărată încă nu venise.
În jurul nostru era o liniște deplină.
Doina s-a uitat la mine de parcă mă vedea pentru prima dată.
— Dar Radu mi-a spus că lucrezi aici pe un salariu obișnuit.
— Se pare că Radu v-a spus multe.
Alexandru a luat fotografia de pe birou.
— Iar acesta este bărbatul cu care spuneți că fiica mea își înșală soțul?
— Este directorul nostru financiar. Ieri au avut o întâlnire cu reprezentanții unei bănci. Mașina aparține companiei.
Doina s-a uitat la fotografie.
Toată siguranța cu care intrase în clădire începea să dispară.
— Eu n-am avut de unde să știu…
— Tocmai asta este problema, i-am spus. N-ați știut nimic. Și totuși ați venit aici să mă faceți desfrânată în fața colegilor mei.
Și-a strâns geanta la piept.
— Eu mi-am apărat copilul.
— Radu mi-a spus că e terminat. Că muncește numai pentru datorii. Că tu îi iei banii și…
— Apartamentul este al meu, cumpărat înainte de căsătorie. Rata este plătită de mine.
— Și facturile sunt plătite în mare parte de mine. Inclusiv în ultimele patru luni.
— Doamnă Popa, unde spune fiul dumneavoastră că lucrează?
Doina i-a spus numele unei firme de IT din București.
Și, dintr-odată, mi-am amintit ceva.
Cu patru luni în urmă, Radu îmi spusese că fusese mutat pe un proiect nou și că de aceea programul devenise imprevizibil.
— Irina, ce faci? m-a întrebat tata.
Un fost coleg de facultate lucra în aceeași companie.
Răspunsul a venit aproape imediat.
— Ce este? a întrebat Doina.
— Radu nu mai lucrează acolo.
— Și-a dat demisia acum patru luni.
— E imposibil. Pleacă în fiecare dimineață la serviciu.
— Și mie îmi spune același lucru.
Pentru prima dată, furia ei s-a transformat în altceva.
Radu a răspuns după câteva secunde.
— Bună, iubire. Sunt într-o ședință. Te sun eu…
— Mama ta este la biroul meu.
— A venit să le explice colegilor mei că mă întreții, că ai două servicii și că eu te înșel.
— Am verificat. Ai plecat de la firmă acum patru luni.
Doina se apropiase suficient încât să audă.
— Radu? a spus ea. — Ce spune?
Am pus telefonul pe difuzor.
— Mamă, ce cauți acolo? s-a auzit vocea lui.
— Tu mi-ai spus că muncești la două servicii!
— Nu trebuia să te duci acolo!
Doina s-a prins de spătarul unui scaun.
În ultimele luni îi transferasem bani de nenumărate ori. Pentru mașină. Pentru „probleme temporare”. Pentru niște cursuri despre care spunea că îi vor aduce o promovare.
— Eu îl întrețin pe fiul dumneavoastră de patru luni.
— Irina, lucrurile sunt mai complicate…
— Nu. Sunt foarte simple.
Mi-am amintit toate serile în care venea acasă obosit și îmi spunea că avusese o zi îngrozitoare.
Toate diminețile în care își lua laptopul și pleca.
Toate momentele în care eu mă simțisem vinovată că munceam prea mult.
— Unde te duceai în fiecare dimineață?
— Voiam să pornesc un proiect. N-am vrut să-ți spun până nu eram sigur că funcționează.
— Și mamei tale de ce i-ai spus că ai două servicii ca să mă întreții?
— Pentru că mă tot întreba de ce nu avem bani!
Nu infidelitatea inventată de Doina mă durea.
Nici scena făcută în fața colegilor.