Sandu nu a așteptat niciun răspuns.
A scos un card din portofel și i l-a întins chelnerului, fără să clipească.
„Adaugă toate astea la nota mea de plată.”
„Nu… Nu pot accepta asta…”
„Poți”, a spus el încet. „Nu e momentul pentru încăpățânare.”
Chelnerul a plecat imediat, ca și cum nu ar mai fi fost aceeași persoană.
Ochii Karinei s-au umplut de lacrimi.
„Îți dau banii înapoi… Jur. Nu știu cum, dar i-i voi da înapoi…”
„Știi ce e interesant? Nici măcar nu știai că exist în liceu.”
Karina și-a coborât privirea.
„Nu ar trebui. Așa e viața. Fiecare vede ce vrea să vadă.”
Chelnerul a venit cu bonul. Sandu a semnat și s-a ridicat.
„Hai să mergem.” Aerul de aici nu-ți face bine.
Au ieșit pe terasă. Noaptea era liniștită, orașul strălucea.
„De ce mi-ai făcut asta?”
Sandu s-a rezemat de balustradă.
„Pentru că am mai văzut povestea asta. De prea multe ori.”
„Lucrez în IT… dar mă ocup și de fraude online. Tipul ăsta… Oleg… nu e primul „numărul unu”.
„Nu personal. Dar tiparul e același. Câștigă încrederea unei femei, o duce într-un loc scump, o trimite să intre și apoi dispare.”
„Și… nimeni nu-l prinde?”
„Dur. Schimbă numere, conturi, identități.”
„Nu. Ai fost om.” „Ai avut încredere.”
„Mișcă-te. Și nu lăsa pe nimeni să te mai trateze așa.”
Karina l-a privit cu atenție.
Nu mai era tipul timid de la bancă.
Era un bărbat calm, încrezător, care nu se lăuda, dar se lăuda.
„Sandu… vrei cafea? Dar de data asta… cu plăcere.”
„Accept. Dar nu la un restaurant de pe acoperiș.”
„Nu. Într-o cafenea obișnuită. Ca oamenii normali.”
Pentru prima dată în seara aceea, Karina a simțit că respiră.