— Ce înseamnă asta? întrebă el iritat.
— Deschide-l, am spus calm.
Maria, mama lui, zâmbi stânjenită.
— Ioana, nu trebuie să facem din asta un spectacol. Hai să intrăm și discutăm înăuntru.
Am clătinat încet din cap.
Andrei smulse plicul și îl desfăcu nervos.
Înăuntru erau mai multe documente.
Prima pagină era extrasul de carte funciară.
A doua, contractul de vânzare-cumpărare.
A treia, confirmarea plății integrale a casei.
Pe toate apărea același nume.
Andrei răsfoi foile tot mai repede.
Ajunse la următorul document.
Era notificarea prin care banca confirma că accesul lui la conturile mele fusese revocat începând din acea dimineață.
Mai jos se afla o adresă oficială trimisă prin avocat, prin care îi ceream restituirea tuturor sumelor transferate fără acordul meu după ce îi oferisem acces la cont.
Pentru prima dată, nu mai avea nimic de spus.
Maria îl privea nedumerită.
— Andrei… despre ce bani este vorba?
— În ultimele săptămâni, folosindu-se de accesul pe care i l-am acordat pentru cheltuielile legate de casă, a transferat aproape o sută cincizeci de mii de euro din contul meu.
Ion s-a întors brusc spre fiul lui.
Andrei evita privirea tuturor.
— Când? am întrebat liniștită.
— Andrei… tu ai spus că Ioana ne-a ajutat.
— Eu nu am autorizat niciun transfer, am spus calm. Am aflat întâmplător, verificând actele casei.
Elena, sora lui, făcu un pas în spate.
— Eu nici măcar nu știam de unde veneau banii…
— Toată lumea profită acum de mine!
— Nu, Andrei, am răspuns. Singurul care a profitat ai fost tu.
— Nu există nimic de discutat.
L-am privit drept în ochi.
— Dar nu pentru mult timp.
Tăcerea deveni apăsătoare.
Ion își scoase șapca și oftă adânc.
— Fiule… spune-mi sincer. Casa aceasta chiar nu este a ta?
Maria își duse mâna la gură.
— Aceasta este notificarea de divorț depusă în această dimineață.
Andrei ridică brusc capul.
— Fără să vorbești cu mine?
— Exact cum ai hotărât și tu că părinții și sora ta se mută în casa mea fără să vorbești cu mine.
Maria se apropie încet de mine.
Ion îl privea pe Andrei cu o dezamăgire pe care nu încerca să o ascundă.
— Te-am învățat multe, dar nu să iei bani care nu sunt ai tăi.
Nu vreau să fac parte din asta.
În câteva minute, toți trei coborau încet treptele.
Andrei rămăsese singur în fața ușii.
L-am privit câteva secunde.
— Știi care este diferența dintre noi?
— Eu am construit această casă în cincisprezece ani de muncă.
Tu ai încercat să o transformi într-un premiu pentru minciuni și manipulare.
Dar nu pentru că se termină căsnicia noastră.
Ci pentru că am avut încredere în omul nepotrivit.
— Îți doresc să-ți reconstruiești viața.
La fel cum va trebui să-mi reconstruiesc și eu încrederea.
Pentru prima dată de când cumpărasem vila, în casă era liniște.
M-am așezat pe treptele terasei din spate și am privit apusul.
Casa aceea fusese visul meu.
Dar în ziua aceea am înțeles că o casă nu valorează nimic dacă în ea locuiește omul care îți fură liniștea.
Iar uneori, cea mai bună investiție pe care o poți face nu este într-o vilă sau într-o companie.
Este curajul de a închide ușa în fața celor care au confundat iubirea cu dreptul de a profita de tine.