Pentru prima dată după mulți ani, nu simțea nici teamă, nici neputință.
S-a îmbrăcat cu cea mai elegantă rochie pe care o avea, și-a prins părul cu grijă și a pus plicul maro în geantă.
La ora opt fără cinci era deja în fața casei.
Cinci minute mai târziu, o mașină s-a oprit la poartă.
Din ea au coborât un executor judecătoresc și un agent de poliție, venit pentru menținerea ordinii pe durata procedurii.
Margareta i-a întâmpinat calm.
— Vă mulțumesc că ați venit.
Înăuntru, Vlad încă își bea cafeaua.
Când a auzit soneria, a deschis ușa fără nicio grijă.
Zâmbetul i-a dispărut instantaneu.
— Dumneavoastră cine sunteți?
Executorul s-a legitimat și i-a întins documentele.
— În baza hotărârii judecătorești definitive și a executării silite încuviințate, vă aducem la cunoștință că procedura de evacuare începe astăzi.
A aruncat o privire spre Margareta.
Executorul și-a păstrat calmul.
— Nu este o glumă. Proprietarul exclusiv al imobilului este doamna Margareta Popescu. În urmă cu trei luni a fost transmisă notificarea legală de încetare a dreptului de folosință. Termenul de eliberare a expirat, iar instanța a autorizat executarea.
Zâmbetul lui Vlad s-a stins încet.
— Stai puțin… ce notificare?
— Cea pe care ați refuzat să o ridicați personal și care v-a fost comunicată conform procedurii legale.
În acel moment, în hol a apărut Alina.
Când a văzut executorul și polițistul, a înțeles imediat ce se întâmplă.
— Mamă… ai mers până la capăt?
Margareta a privit-o în ochi.
Aseară doar am înțeles că nu mai exista niciun motiv să mă opresc.
Vlad a început să ridice tonul.
Casa asta este și a soției mele!
Executorul a deschis dosarul.
Casa a fost moștenită exclusiv de doamna Margareta înainte de căsătoria fiicei dumneaei și nu face parte din niciun bun comun.
Vlad s-a uitat speriat spre Alina.
Fiica a rămas câteva clipe tăcută.
Vlad s-a întors brusc spre ea.
— Cum adică are dreptate?
Și… n-ar fi trebuit niciodată să ajungem aici.
Pentru prima dată după patru ani, Margareta și-a văzut fiica ridicând privirea.
În următoarele ore, Vlad n-a mai avut aceeași siguranță.
A încercat chiar să o înduplece pe Margareta.
— Îți promit că mă schimb.
— Nu te dau afară pentru o singură vorbă.
Te dau afară pentru patru ani în care m-ai făcut să mă simt străină în propria casă.
Vlad n-a mai găsit nimic de spus.
Trei zile mai târziu, cutiile erau deja în fața porții.
Vecinii priveau în tăcere.
Mulți știau de ani întregi ce se întâmpla în casa Margaretei.
Când Vlad a ieșit cu ultima valiză, s-a oprit în dreptul sufrageriei.
S-a uitat spre fotoliul bătrânei.
Același fotoliu din care o ridicase cu aroganță.
Margareta era așezată exact acolo.
Ținea o ceașcă de cafea în mână și privea liniștită pe fereastră.
Nu mai avea nimic din omul care, cu doar câteva zile înainte, striga că el conduce casa.
Margareta nu a spus nimic.
— Știu că nu merit să mă ierți.
Mama a lăsat încet ceașca pe măsuță.
— Știi care a fost partea cea mai dureroasă?
Alina a clătinat din cap.
Fiica a început să plângă.
— Mi-a fost frică să nu-mi distrug familia.
— Alina… o familie nu poate exista acolo unde unul umilește, iar celălalt privește în tăcere.
S-a apropiat și i-a luat mâinile în ale ei.
— Dacă vrei să o iei de la capăt, ușa mea va rămâne deschisă.
Dar nu pentru oameni care mă alungă din propria casă.
Ci pentru fiica pe care am crescut-o.
Alina a îmbrățișat-o și a plâns ca un copil.
În aceeași seară, Margareta s-a întors în sufragerie.
S-a așezat în fotoliul ei.
A pornit exact filmul pe care nu apucase să-l vadă cu câteva zile înainte.
Ferestrele erau deschise.
Aerul mirosea a tei înfloriți.
— Vezi, Gheorghe… până la urmă am reușit să ne păstrăm casa.
Pentru prima dată după patru ani, nu mai simțea că locuiește în casa altcuiva.