Diana a intrat în apartamentul nostru cu un zâmbet calm și fără urmă de superioritate.
Nu părea genul de femeie care judecă oamenii după mobilă sau după haine.
Luca a ieșit curios din cameră și s-a oprit în fața ei.
Dar Diana a început să râdă.
— Exact. Contract pe o zi. Fără ore suplimentare.
Luca a zâmbit pentru prima dată după multe zile.
Am petrecut următoarea oră discutând despre nuntă și despre rolul pe care urma să îl joace.
— Nu vreau să o umilesc pe Monica, i-am spus.
— Atunci de ce mă angajezi?
Am rămas câteva secunde pe gânduri.
— Pentru că nu vreau ca fiul meu să creadă că suntem mai prejos decât ea.
Ziua nunții a venit mai repede decât mi-aș fi dorit.
Clubul unde avea loc petrecerea era unul dintre cele mai luxoase din apropierea Bucureștiului.
Aranjamente impresionante.
Invitați îmbrăcați impecabil.
Am parcat camioneta mea veche cât mai departe.
Pentru o clipă am vrut să plec.
Diana mi-a atins ușor brațul.
— Dacă pleci acum, o să regreți toată viața.
Monica ne-a observat imediat.
Stătea lângă noul ei soț, zâmbind larg pentru fotografii.
În clipa în care a văzut-o pe Diana lângă mine, zâmbetul i-a dispărut pentru o fracțiune de secundă.
— Daniel… nu mă așteptam.
Privirea i-a rămas asupra Dianei.
Diana i-a întins politicos mâna.
— Diana. Soția lui Daniel.
Monica a forțat un zâmbet.
Apoi și-a coborât privirea spre costumul meu.
— Văd că ai păstrat aceeași camionetă.
Diana a răspuns înaintea mea.
La fel ca omul care a cumpărat-o.
Monica a rămas fără replică.
Luca a stat tot timpul lângă mine.
Monica nici măcar nu l-a privit în timpul jurămintelor.
Abia după fotografii și-a amintit că există.
— Luca, vino lângă mine pentru o poză.
Băiatul meu a rămas pe loc.
— Te rog să nu-mi spui așa.
În jurul nostru s-a făcut liniște.
Monica s-a apropiat încă un pas.
Tăcerea care a urmat a fost mai grea decât orice strigăt.
Noul ei soț s-a uitat mirat spre ea.
Monica a încercat să schimbe subiectul.
Dar Luca nu s-a mai oprit.
— Tata a fost la fiecare aniversare.
Și acum m-ai chemat doar ca să creadă lumea că ești o mamă bună.
Toți invitații priveau în tăcere.
Monica încerca să zâmbească.
Dar zâmbetul îi dispărea cu fiecare secundă.
Pentru că răspunsul era deja în ochii tuturor.
După câteva minute, ne-am ridicat să plecăm.
În parcare, Diana și-a scos pantofii cu toc și a râs.
— Cred că acesta a fost cel mai ciudat rol din cariera mea.
— Eu cred că ai fost foarte convingătoare.
— Tatăl tău nu avea nevoie de o soție falsă.
Avea nevoie doar să nu mai lase pe nimeni să-l facă să creadă că valorează mai puțin decât este.
M-am uitat surprins la ea.
Toată povestea aceea nu fusese despre Monica.
Despre faptul că, ani întregi, îi lăsasem cuvintele să-mi hotărască valoarea.
În săptămânile care au urmat, Diana a continuat să ne viziteze.
La început pentru că voia să-l ajute pe Luca să se pregătească pentru piesa de teatru de la școală.
Apoi pentru că ieșeam împreună la o cafea.
nu mai aveam nevoie de niciun pretext.
Într-o seară, Luca ne-a privit zâmbind.
— Mai sunteți soț și soție doar în contract…
…sau începeți să fiți și în realitate?
Eu și Diana am izbucnit în râs.
Ne-am privit câteva secunde.
Pentru prima dată după zece ani, gestul acela nu mai era o prefăcătorie.
Iar atunci am înțeles că Monica îmi luase, cândva, încrederea în mine.
Dar fără să vrea, prin invitația aceea la nuntă, îmi oferise șansa să-mi reconstruiesc viața.
Și de data aceasta, lângă oamenii care mă iubeau cu adevărat.