De când Ion nu mai e, diminețile au alt sunet. Mă trezesc înaintea tuturor, în liniștea care apasă pereții; numai ticăitul din bucătărie rupe aerul, iar pe focul mic fierbe o cafea la ibric, așa cum îi făceam și lui. În fața geamului, încerc să așez în ordine o lună de dor.
Am fost o viață întreagă femeie de treabă: muncă, grijă de copil, casă ținută cu rost. Am strâns bănuți la ciorap ca să prindem, din când în când, un răgaz la mare, la Eforie. Nu m-am plâns. La bătrânețe însă am ajuns să primesc ordine , nu rugăminți.
Alina, nora mea, nu e rea. E doar obișnuită să i se facă. Într-o dimineață mi-a întins o listă de cumpărături și a zis:
„Să nu uiți nimic, că vin prietenii noștri și vreau să iasă totul perfect”
Am luat lista și am plecat la piață. Carne, legume, cozonaci, vin — totul din pensia mea. Aproape 600 de lei s-au dus fără să clipesc. Pe drum, mi-am făcut un plan. Lecțiile adevărate nu se dau cu țipete, ci cu demnitate .
Ajunul care a schimbat totul
În Ajun, casa mirosea a sarmale, friptură și cozonac; am pregătit tot, până și salata boeuf de care fiului meu i-a fost mereu dor. Alina se plimba prin camere, aranjată și sigură pe ea:
„Pune farfuriile cele bune.” „Aranjează șervețelele.” „Să nu uiți să ștergi masa.”
„Doamne, ce bună e friptura!” „Cine a făcut sarmalele?”
„Dragilor, mă bucur că vă place mâncarea. Eu am gătit tot. Cu mare drag. Și mă bucur că suntem împreună.”
„Și pentru că tot e Crăciunul, am vrut să fac și eu un mic anunț. Din ianuarie, mă mut înapoi în apartamentul meu. L-am pus la punct în ultimele săptămâni. Am găsit și o doamnă care să stea cu mine din când în când, dacă am nevoie.”
„Mamă, de ce? Te-a supărat cineva?”
„Nu, dragul meu. Dar o mamă nu vine în casa copilului ca să fie slugă. Vine să fie familie.”