Pentru prima dată după foarte mulți ani, soacra mea n-a mai avut imediat o replică.
Dar asta nu însemna că renunțase.
În seara aceea, Mihai a venit acasă nervos.
“Mama spune că ai umilit-o.”
“Pentru că i-am spus să se ocupe de oamenii pe care i-a invitat?”
“Atunci spune-mi cine vine.”
Prieteni ai părinților lui.
O fostă vecină de-a Feliciei.
O verișoară pe care o văzusem de două ori în cincisprezece ani.
“Câți dintre oamenii ăștia au fost invitați de mine?”
Mihai și-a trecut mâna prin păr.
“Și ce vrei să fac? Să-i sun pe toți și să anulez?”
“Organizează petrecerea.”
“Eu nu știu să gătesc pentru treizeci și doi de oameni.”
S-a uitat la mine de parcă îi propusesem ceva absurd.
Când făceam eu aceeași muncă, era gratis.
Dar dacă altcineva trebuia plătit pentru aceleași ore de muncă, dintr-odată devenea scump.
În următoarele zile, Mihai a descoperit foarte repede ce însemna să pregătești o petrecere pentru treizeci și doi de oameni.
“Avem suficiente farfurii?”
“Unde sunt fețele mari de masă?”
Joi, Felicia a apărut cu sacoșe pline de cumpărături.
“Bun. Trebuie să ne apucăm.”
Eu eram în sufragerie și citeam.
“Elena, vino să pregătim salatele.”
“Mă odihnesc în propria casă după serviciu.”
“Poimâine vin treizeci și doi de oameni!”
Felicia și-a scos telefonul.
După douăzeci de minute, Mihai era acasă.
După încă jumătate de oră, cei doi se certau deja în bucătărie.
Au comandat o parte din mâncare prin catering.
Sâmbătă m-am trezit la nouă.
Mi-am băut cafeaua în liniște.
Apoi am plecat la coafor.
După aceea mi-am făcut unghiile.
M-am întors acasă după-amiază.
Am deschis ușa și aproape că nu mi-am recunoscut sufrageria.
Felicia se lupta cu o față de masă.
Peste tot erau cutii, farfurii, scaune și platouri.
“În sfârșit!”, a spus Felicia. “Pune-ți ceva comod, avem nevoie de…”
“Trebuie să mă pregătesc pentru aniversarea mea.”
Mi-am pus rochia violet-ametist pe care mi-o cumpărasem special.
Când am coborât, Mihai s-a oprit cu un platou în mâini.
La șase au sosit primii invitați.
Pentru prima dată în cincisprezece ani, eu nu alergam între bucătărie și sufragerie.
Stăteam cu un pahar de vin în mână.
“Întrebați-o pe Felicia. Ea organizează petrecerea.”
Pe la opt au început problemele.
Un platou a alunecat și s-a spart.
Un copil a vărsat suc pe masă.
Iar firma de catering adusese două platouri diferite de cele comandate.
Pe la zece seara era epuizat.
Îl vedeam alergând între bucătărie și sufragerie, cu cămașa șifonată și mânecile suflecate.
La miezul nopții au plecat ultimii musafiri.
Casa arăta exact cum știam că va arăta.
Scaune trase în toate direcțiile.
În bucătărie nu mai exista aproape nicio suprafață liberă.
Felicia și-a luat geanta.
“Ei, a fost o seară minunată.”
Mihai a arătat spre bucătărie.
Soacra mea s-a uitat la el de parcă n-ar fi înțeles.
Apoi amândoi s-au uitat spre mine.
Felicia părea convinsă că acela era momentul în care mă voi ridica.
Mi-am terminat paharul cu apă și am strâns cadourile primite.
În următoarea oră și jumătate, Mihai și mama lui au adunat farfuriile, au spălat paharele, au șters mesele și au pus casa cât de cât în ordine.
Eu i-am ajutat pe copii să se pregătească de culcare.
Apoi m-am retras în dormitor.
Era aproape două când Mihai a intrat.
“A fost o petrecere reușită.”
M-a privit câteva secunde.
Apoi, spre surprinderea mea, a început să râdă.
“De ce urai reuniunile astea.”
“Ci faptul că tu trebuia să faci tot.”
A rămas cu privirea în tavan.
“N-am avut nici cea mai mică idee că înseamnă atâta muncă.”
Atât îi trebuise soțului meu să vadă ceva ce se petrecuse permanent sub ochii lui.
După câteva secunde, Mihai s-a întors spre mine.
“Și mama nu mai invită niciodată treizeci de oameni la noi fără să ne întrebe pe amândoi.”
A doua zi dimineață, Felicia s-a întors după un bol uitat în bucătărie.
Era neobișnuit de tăcută.
Apoi s-a întors spre mine.