Doina și-a desfăcut geanta.
A scos o mapă mai subțire și a pus-o lângă procură.
— Sora lui Radu are probleme cu banca.
Am privit-o fără să înțeleg.
Alina, cumnata mea, cumpărase cu doi ani înainte o casă la marginea Bucureștiului. Știam că făcuse un credit mare, dar nimeni nu-mi spusese că ar avea probleme.
— Ce legătură are Alina cu apartamentul nostru?
— Are două rate restante și niște datorii. Dacă nu rezolvă repede, lucrurile se complică.
— Îmi pare rău pentru ea. Tot nu înțeleg ce legătură are cu semnătura mea.
— Apartamentul vostru valorează mult mai mult acum decât atunci când l-ați cumpărat.
— Spune-mi că nu este ceea ce cred.
Pentru câteva secunde n-am scos niciun cuvânt.
— Un om serios. A văzut apartamentul, știe zona și este pregătit să plătească bine.
— Cine i-a arătat apartamentul?
Cu două săptămâni înainte îmi spusese că venise acasă cu un evaluator pentru asigurare.
— Doar l-am lăsat să vadă locuința.
— Mi-ai spus că era pentru asigurare.
— Dacă îți spuneam adevărul, nici măcar nu acceptai să discutăm.
Replica lui m-a lovit mai rău decât procura.
Nu fusese manipulat de mama lui.
Nu fusese un bărbat naiv care nu citise niște acte.
— Pentru că tu spui nu înainte să auzi soluția!
— Nu mai spuneți „familia” când vreți să spuneți Alina.
— Și eu trebuie să-mi vând casa?
— Nu rămâneți pe drumuri.
— Eu am apartamentul meu cu trei camere. Puteți sta la mine câteva luni.
— Tu ai fost de acord să vindem casa noastră, să-i dăm bani surorii tale și să ne mutăm la mama ta?
Doina își încrucișă brațele.
— Nu i-a promis nimic. Am discutat în familie.
— Pentru că știam cum reacționezi.
Asta m-a făcut să râd din nou.
— Deci m-ați exclus din discuție pentru că știați că nu sunt de acord, apoi ați pregătit o procură ca să vă dau exact puterea pe care nu voiam să v-o dau.
— Cine păstrează restul banilor după ce o ajutați pe Alina?
Am simțit imediat că mai era ceva.
— Am fi cumpărat altceva mai târziu.
— Nu ajunseserăm la detaliile astea.
Ei ajunseseră până la cumpărător, evaluator, procură și notar.
Dar proprietatea mea viitoare era un „detaliu”.
— Ai devenit foarte obraznică de când ai început să câștigi mai bine.
— Iar dumneavoastră foarte generoasă de când ați început să împărțiți proprietatea altora.
— Jumătate este a fiului meu!
— Atunci vindeți jumătatea lui, dacă legea vă permite. Partea mea nu o atinge nimeni.
Doina se întoarse spre Radu.
Și atunci soțul meu a spus ceva ce nu voi uita.
— Cristina, dacă refuzi, Alina poate pierde casa. Chiar vrei să porți asta pe conștiință?
M-am uitat la omul cu care împărțisem unsprezece ani.
— Nu eu i-am făcut creditul.
— Tocmai de aceea ar trebui să ajuți!
— Ajutor înseamnă să mă întrebi cât pot și cât vreau să dau. Nu să-mi ascunzi un cumpărător și să-mi pui o procură sub nas spunându-mi că sunt prea proastă ca s-o citesc.
— Nu am spus că ești proastă!
— „Oricum n-ai înțelege nimic.” Ce însemna?
Doina se îndreptă spre ușă.
— Lasă, Radu. Dacă pentru ea niște pereți valorează mai mult decât familia ta, ai aflat și tu cu cine ești căsătorit.
Am mers după ea și am deschis ușa.
— Nu. Astăzi am aflat eu.
Și conflictul n-a murit odată cu închiderea ușii.
În următoarele două zile a încercat pe toate tonurile.
Mi-a spus că Alina riscă să piardă casa.
Că mama lui își pusese obrazul pentru ea.
Că acel cumpărător nu avea să aștepte la nesfârșit.
Că noi ne puteam cumpăra alt apartament.
— Sunt și banii mei acolo.
— Suntem căsătoriți. Nu putem calcula totul la jumătate.
— Interesant că ai descoperit asta după ce ai calculat cât din apartamentul nostru îi trebuie surorii tale.
A treia zi am mers la un avocat.
Nu i-am spus lui Radu ce intenționez să fac și nu am încercat să-i întorc jocul.
Am vrut doar să știu exact ce drepturi aveam și ce trebuia să fac pentru ca nimeni să nu poată dispune de partea mea fără consimțământul meu.
Am dus toate documentele.
Și am urmat procedurile legale recomandate pentru protejarea intereselor mele.
În aceeași seară, Alina m-a sunat.
Nici măcar nu m-a salutat.
— Mama mi-a spus că ai blocat tot.
— Nu, Alina. Vreau să te aud spunând.
— Radu mi-a promis că mă ajută.
— Mi-a spus că vindeți apartamentul.
Cu mult înainte ca procura să apară pe masa mea.
— Știai că eu nu sunt de acord?
— Radu a spus că te convinge.
— Știai că mama ta pregătise o procură pentru mine?
Când Radu a venit acasă, îl așteptam în bucătărie.
Exact în locul în care mi-o pusese el.