Țineam foaia în mână, dar nu reușeam să-mi desprind privirea de la soțul meu.
Pe document apăreau adresa apartamentului meu, suprafața, etajul, anul construcției și un preț estimativ de 150.000 de euro.
„Proprietara și-a exprimat acordul de principiu pentru inițierea procedurii de vânzare.”
Am citit fraza încă o dată.
— Eu nu mi-am exprimat niciun acord.
Agentul imobiliar își drese glasul.
— Doamnă, tocmai de aceea vreau să clarificăm. Acesta nu este un contract de vânzare și nu transferă nimic. Este fișa pe care am primit-o înainte să vin.
M-am întors spre soțul meu.
Eleonora interveni imediat:
— Clara, nu face o tragedie dintr-o hârtie!
— Dumneavoastră să nu mai spuneți nimic.
— Sunteți în casa mea, în care ați intrat cu o cheie despre care eu nici măcar nu știam că o aveți, împreună cu un agent venit să discute vânzarea proprietății mele. Cred că îmi permit destule.
Dar Mihai nu mai avea aerul sigur de la începutul serii.
— Clara, voiam doar să aflăm cât valorează apartamentul.
— Atunci de ce scrie că mi-am dat acordul?
— Pentru că altfel omul nu venea!
— Ai spus unui agent imobiliar că eu sunt de acord să-mi vând proprietatea, deși îți spusesem clar de trei ori că nu o vând. Cum se numește asta?
— Încercam să te fac să vezi lucrurile rațional!
Nu pentru că era amuzant.
Ci pentru că, în sfârșit, vedeam limpede ce se întâmpla.
Mihai nu considera că luase o decizie în locul meu.
Considera că luase decizia corectă, iar eu trebuia doar împinsă până când acceptam.
— Domnule Adrian, am spus, apartamentul nu este de vânzare.
A luat foaia din mâna mea.
— Și îmi cer scuze. În aceste condiții, eu mă retrag.
Eleonora făcu imediat un pas spre el.
— Stați puțin! Nu puteți pleca așa. Avem oameni interesați!
— Doamnă, fără acordul proprietarei nu avem ce discuta.
Adrian o privi câteva secunde.
— Tocmai. Nora dumneavoastră. Nu proprietatea dumneavoastră.
Pentru prima dată în seara aceea, Eleonora nu găsi imediat o replică.
Agentul mă salută scurt și ieși.
M-am uitat la cheia din mâna Eleonorei.
Eleonora o strânse în palmă.
— Dacă se întâmplă ceva? Dacă aveți o urgență?
— Atunci chemăm ambulanța. Nu agentul imobiliar.
— Mama pleacă, continuă el. Noi doi discutăm.
— Mama ta pleacă. Tu rămâi cinci minute.
Eleonora părea indignată.
— În propria casă îl dai afară?
— Nu este „propria” lui casă. Este locuința noastră. Și, după seara asta, cred că avem niște lucruri de lămurit.
De data aceasta, Eleonora mi-a pus-o în mână.
— O să regreți felul în care te porți cu familia asta.
— În seara asta am aflat exact cum se poartă familia asta cu mine.
Eleonora a plecat fără să mă salute.
Mihai s-a întors în sufragerie.
— Acum putem vorbi fără spectacol?
— De cât timp pregăteați asta?
— Agentul avea adresa, suprafața, fotografii și un preț.
Am luat din nou telefonul.
— Adrian mi-a arătat mapa înainte să plece. Erau fotografii din apartament.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Chiriașii au plecat acum două săptămâni. Știi asta.
— Mama a vrut doar să-l vadă.
— Mama ta a intrat în apartamentul MEU?
— Aveam o cheie de rezervă.
Cheia apartamentului în care locuiam nu era singura.
— I-ai dat și cheia de la apartamentul meu?
— Clara, este doar o cheie!
— Este accesul la proprietatea mea. Iar tu l-ai dat altcuiva fără să mă întrebi.
— Și eu sunt proprietara!
— Ca să vedem dacă există interes.
— După ce eu îți spusesem că nu vând.
Mihai își trecu mâna prin păr.
— Dacă vedeai o ofertă concretă, poate te răzgândeai.
Acolo s-a terminat totul pentru mine.
Nu pentru că voia să-și ajute mama.
Ci pentru că „nu”-ul meu nu însemna nimic pentru el.
Pusă în fața faptului împlinit.
— Cheile apartamentului meu.
— Clara, sunt și lucrurile mele acolo.
— Atunci îți faci o listă și mergem împreună să le iei.
— Nu. Cred că tocmai mi-am revenit.
— Vreau să dormi în seara asta în apartamentul tău.
— Mă dai afară pentru o ceartă?
— Nu te dau afară pentru o ceartă.
M-am uitat spre ușa prin care plecase mama lui.
— Îți cer să pleci pentru că ai dat altcuiva cheile proprietății mele, ai permis fotografierea ei și ai spus unui agent că sunt de acord cu o vânzare pe care o refuzasem.
— Atunci trebuia să te porți ca unul.
În dimineața următoare am sunat un lăcătuș.