Nu pleca, mamă. Nu pleca și tu.
Nu cred că și-a dat seama.
— Nu-i spune așa! a izbucnit.
Petrică s-a lipit și mai tare de mine.
Vocea ei a acoperit pentru o clipă vântul.
— Dacă îi spui ei mamă, înseamnă că ai uitat-o!
Petrică a început să plângă.
— Ascultă-mă. N-ai uitat pe nimeni.
Apoi m-am uitat la Ancuța.
— Și eu știu că nu sunt mama voastră.
— Atunci spune-i să nu-ți mai zică așa.
— Nu pot să-i spun ce să simtă. Cum nu pot să-ți spun nici ție.
Am pus felinarul jos și am închis ușa.
— Nu ies în viscol. Rămân aici cu voi până vine tatăl vostru.
Ancuța s-a așezat lângă sobă.
Petrică a rămas lipit de fusta mea.
Doru s-a întors aproape de miezul nopții.
A bătut în ușă până l-am auzit.
Era acoperit de zăpadă și abia se mai ținea pe picioare.
Sania se răsturnase, iar el mersese o bucată bună de drum pe jos.
Petrică s-a aruncat în brațele lui.
Doru s-a uitat imediat spre Ancuța.
— A vrut să plece după tine.
— Dar n-a plecat, a continuat Ancuța. A rămas cu noi.
În zilele următoare, Petrică a început să mă strige “mamă” fără să se mai ascundă.
— Nu-i mai răspunde când îți spune așa.
— Pentru că nu ești mama lui.
— Ancuța, eu nu vreau să-i iau locul mamei tale.
acum tu ești mama noastră.
M-a privit neîncrezătoare.
— Dacă vrei să-mi spui pe nume toată viața, poți.
Asta nu ne-a făcut prietene.
Am încetat să-i mai las păpuși și să încerc s-o câștig.
Am început pur și simplu să fiu acolo.
Dacă avea nevoie de apă caldă, o pregăteam.
Dacă își rupea ciorapii, îi cârpeam.
Dacă plângea seara, nu intram peste ea. Lăsam ușa mea întredeschisă.
Doru vedea toate astea, dar vorbea puțin.
Și între noi exista încă un adevăr despre care niciunul nu voia să vorbească.
Eu nu alesesem să fiu acolo.
Primăvara, Ancuța s-a îmbolnăvit.
Trei nopți am stat lângă ea.
În a treia noapte s-a trezit tremurând.
De data aceasta era trează.
M-am așteptat să-mi dea drumul.
— Sunt aici, i-am răspuns.
După ce s-a făcut bine, nu am pomenit niciuna despre noaptea aceea.
Ancuța a venit la mine cu o perie veche.
O văzusem de câteva ori, dar nu o atinsesem niciodată.
— Îmi făcea cozile cu ea.
I-am împletit părul încet.
Când am terminat, s-a privit în oglindă.
— Mama le făcea mai strânse.
— Atunci mai am de învățat.
În seara aceea, după ce copiii au adormit, Doru a rămas lângă sobă.
— Ancuța te-a lăsat să folosești peria?
— N-a mai lăsat pe nimeni s-o atingă de când a murit mama ei.
Am continuat să strâng lucrurile de pe masă.
A stat mult înainte să răspundă.
— Eram singur cu doi copii. Taică-tău a spus că vrei să te măriți și că acasă nu mai ai nimic.