— Cum adică? Este casa fiului meu! a repetat Patricia.
Avocatul meu, Mihai, a deschis mapa pe care o ținea sub braț.
— Nu, doamnă Marinescu. Nu este și nu a fost niciodată casa fiului dumneavoastră.
Patricia s-a uitat la el de parcă vorbise într-o limbă străină.
Gabriel s-a întors brusc spre mine.
— Alina, despre ce vorbește?
M-am apropiat câțiva pași.
Pentru câteva secunde n-a spus nimeni nimic.
— Am locuit aici opt ani.
— Ne-am căsătorit aici. Am renovat-o împreună. Adresa asta este în toate actele mele.
— Și nimic din toate astea nu te face proprietar.
— Atunci cine este proprietarul?
Expresia ei s-a schimbat.
— Am cumpărat casa cu doi ani înainte să-l cunosc pe Gabriel.
Gabriel s-a uitat spre avocat.
— Se poate și exact aceasta este situația juridică a imobilului.
— Dar am fost căsătoriți opt ani!
— Proprietatea era a doamnei Alina înaintea căsătoriei și a rămas proprietatea ei.
Gabriel s-a întors din nou spre mine.
Pentru prima dată în ziua aceea chiar m-a făcut să râd.
— Că după divorț casa rămâne numai a ta!
— Gabriel, tu știai când te-ai mutat aici că eu cumpărasem casa.
— La început știai foarte bine, am continuat. Doar că, în timp, ai început să vorbești despre ea ca și cum ar fi fost a ta.
M-am uitat spre Patricia.
— Apoi mama ta a început să-i spună „casa familiei Marinescu”.
— Pentru că aici am trăit! a izbucnit ea.
— Ai venit aici temporar.
— Exact. Ai venit pentru câteva luni și ai rămas șase ani.
Patricia și-a strâns geanta la piept.
— Și după șase ani mă scoți în stradă?
— Nu te-am scos astăzi din senin. Gabriel a fost notificat din timp. A existat un termen clar pentru eliberarea proprietății.
Patricia l-a privit mai atent.
El și-a trecut mâna prin păr.
— Avocatul mi-a trimis niște documente.
— Am crezut că se rezolvă la divorț.
— Avocatul dumneavoastră a confirmat primirea notificării.
Gabriel s-a uitat spre mine.
— Deci știai că se va întâmpla asta.
— Și m-ai lăsat să merg la restaurant?
Am rămas câteva secunde cu ochii la el.
— Gabriel, eu nu te-am trimis la restaurant.
— Mama ta a decis să sărbătorească „înfrângerea mea”. Tu ai mers cu ea. Ce voiai să fac? Să vă stric petrecerea?
— Nu trebuie să fii sarcastică.
Am arătat spre cutiile pregătite.
— Lucrurile voastre sunt aici. Nimic nu a fost distrus. Nimic nu a fost aruncat. Ați avut timp să vă organizați.
Patricia a privit din nou spre casă.
Întrebarea aceea m-a surprins.
Nu pentru că n-aș fi știut că avea nevoie de o locuință.
Ci pentru că, după șase ani, Patricia chiar ajunsese să creadă că problema aceea era responsabilitatea mea.
— Ai familie, Patricia. Ai o soră. Ai economii. Și îl ai pe Gabriel.
— Dar aici este casa mea!
Am spus-o fără să ridic vocea.
— Aici ai locuit. Nu este același lucru.
Mihai și-a coborât privirea pentru o secundă.
Cred că încerca să nu reacționeze.
— Gabriel, tocmai ți s-a explicat că este casa mea.
— Am investit și eu aici!
— Ai locuit aici opt ani.
— Am schimbat mobila din sufragerie.
— Și eu am plătit ani întregi impozitul, reparațiile și aproape toate cheltuielile mari ale casei.
Cuvântul a rămas între noi.
Pentru prima dată părea că înțelege ce însemna cu adevărat ziua aceea.
Patricia nu mai era soacra mea.
Iar casa în care îi lăsasem să trăiască nu devenise, prin trecerea anilor, proprietatea lor.
— Ai făcut asta ca să ne umilești, a spus Patricia.
— Atunci de ce toate lucrurile sunt afară?
— Pentru că trebuiau ridicate.
— Exact la expirarea termenului comunicat.
— Convenabil ar fi fost să plecați singuri până la termen și să nu fie nevoie să ajungem aici.
Apoi a spus replica pe care o auzisem de nenumărate ori în cei opt ani.
— După tot ce am făcut noi pentru tine…
— Ce ai făcut pentru mine, Patricia?
Pentru că adevărul era mult mai simplu.
Nu voiam să țin contabilitatea unei căsnicii.
Eu plătisem cea mai mare parte a cheltuielilor ei.
Când Patricia își vânduse apartamentul și avusese nevoie de un loc unde să stea, eu îi deschisesem ușa.
Când Gabriel trecuse printr-o perioadă grea la serviciu, nu-i cerusem niciodată socoteală pentru fiecare leu.
Mă deranjase momentul în care ajutorul meu devenise, în mintea lor, un drept.
Executorul i-a explicat lui Gabriel cum își putea ridica restul lucrurilor.
Și pentru prima dată după foarte mult timp, a fost liniște.