În sicriu nu era niciun cadavru .
Teancuri întregi de bancnote, învelite în folie și înghesuite printre pungi sigilate.
Dar nu asta o făcuse pe Maria să încremenească.
Deasupra banilor se afla o fotografie.
Bătrâna întinse mâna tremurând și o ridică.
În imagine erau trei bărbați în fața unei clădiri vechi.
Pe unul dintre ei îl recunoscu imediat.
Maria întoarse fotografia.
Fotografia fusese făcută recent.
Iar în spatele ei era scrisă o dată din luna aprilie, exact perioada în care Maria fusese internată.
— Nu mai puneți mâna pe nimic! spuse imediat polițistul.
Își scoase telefonul și se îndepărtă câțiva metri.
Acum nimeni nu mai vorbea despre Valeria.
Toată lumea privea banii.
Maria simțea că îi tremură picioarele.
— Unde este nepotul dumneavoastră? o întrebă polițistul.
— La oraș. Așa mi-a spus.
— Când ați vorbit ultima dată?
— Știe că astăzi scoateți cartofii?
Polițistul se uită spre sicriu.
În mai puțin de două ore, grădina Mariei fusese izolată.
Au venit polițiști și criminaliști.
Banii au fost fotografiați și inventariați.
În sicriu au fost găsite și documente, telefoane vechi și mai multe plicuri.
Iar suma era suficient de mare încât nimeni nu mai credea că Victor economisise pur și simplu niște bani fără știrea mătușii sale.
Maria stătea în bucătărie, cu mâinile în jurul unei căni de ceai pe care nu o băuse.
— Doamnă Maria, trebuie să vă întreb ceva despre Valeria.
Bătrâna ridică imediat privirea.
— Victor mi-a spus că s-au certat și că a plecat.
— Aveți vreun număr de telefon?
Numărul Valeriei era trecut acolo.
Dar asta nu dovedea nimic.
Spre seară, Victor apăru.
Un bărbat îl adusese cu mașina până la capătul străzii.
Când Victor văzu mașinile poliției în fața casei, se opri.
Maria îl privea de la fereastră.
Pentru o clipă, nepotul ei păru că vrea să se întoarcă.
Un polițist îi ieși în întâmpinare.
Victor se uită spre grădină.
Sicriul nu mai era acolo.
Și atunci Maria văzu ceva pe chipul lui.
La început, Victor spuse că nu știa nimic.
Apoi că sicriul era deja îngropat când plantase cartofii.
După aceea susținu că banii îi aparțineau unui prieten.
Declarațiile se schimbau.
— A văzut-o cineva plecând?
Maria simțea cum i se strânge stomacul.
Răspunsul a venit în dimineața următoare.
Și a fost atât de neașteptat, încât Maria a trebuit să se așeze.
Poliția o găsise într-un apartament închiriat din București .
Când aflase că autoritățile o căutau, acceptase să dea declarație.
Iar povestea ei explica sicriul.
Doar că deschidea o problemă mult mai mare.
Valeria nu fusese iubita lui Victor.
Cel puțin nu în sensul în care crezuse Maria.
Cei doi se cunoscuseră prin intermediul unor persoane implicate într-o schemă de ascundere și transfer al unor bani proveniți din activități investigate de autorități.
Victor acceptase să păstreze temporar o parte din bani.
Avea nevoie de un loc unde nimeni nu s-ar fi gândit să caute.
Iar atunci își amintise că mătușa lui urma să stea mai multe săptămâni în spital.
Grădina unei femei de 80 de ani părea perfectă.
Valeria îl ajutase să transporte și să ascundă cutiile.
Sicriul fusese ales tocmai pentru că era solid, putea fi sigilat și, dacă cineva îl descoperea accidental, oamenii aveau să ezite înainte să-l deschidă.
Apoi Victor plantase cartofii deasupra.
— Dar de ce a dispărut Valeria? întrebă Maria.
Valeria înțelesese treptat că situația era mult mai gravă decât îi prezentase Victor.
Își luase lucrurile și plecase.
Nu mersese la poliție pentru că se temea că va fi considerată implicată.
Era mai simplu decât să explice adevărul.
Investigația nu s-a încheiat în acea zi.
Banii nu au devenit ai Mariei doar pentru că fuseseră găsiți în grădina ei.
Au fost ridicați ca probe.
Documentele și dispozitivele descoperite au fost analizate, iar responsabilitatea fiecărei persoane implicate urma să fie stabilită de autorități.
Pentru Maria însă exista o întrebare mai personală.
— De ce ai făcut asta în curtea mea?
Victor stătea în fața ei în timpul uneia dintre discuțiile permise ulterior.
Nu mai avea aerul sigur pe care îl avusese toată viața.
— Pentru că știam că ești la spital.
— Nu asta te-am întrebat.
— Pentru că nimeni n-ar fi bănuit o bătrână de 80 de ani.
— Ai îngropat un sicriu plin cu bani în grădina mea. M-ai implicat în clipa în care ai pus prima lopată de pământ peste el.