Sergiu a rămas cu plicul deschis în mâini.
A citit primele rânduri o dată. Apoi încă o dată.
Vocea lui nu mai avea nimic din siguranța cu care intrase în casă.
— Înseamnă exact ce scrie acolo, am răspuns. Vreau să divorțăm.
A ridicat brusc privirea.
— Ai înnebunit? Pentru ce? Pentru că am plecat câteva zile fără tine?
Am simțit că, în urmă cu două săptămâni, întrebarea aceea m-ar fi făcut să mă îndoiesc de mine.
— Nu divorțez pentru o vacanță, Sergiu. Divorțez pentru anii în care m-ai făcut să cred că trebuie să-mi fie rușine de mine.
— Hai să nu dramatizăm. Am făcut și eu niște glume.
M-am apropiat și am luat plicul din mâna lui.
— „Ai mai pus câteva kilograme.” „Nu te îmbrăca așa.” „Nu mai mânca asta.” „Mi-e rușine să merg cu tine pe plajă.” Asta nu e iubire.
Sergiu și-a aruncat cheile pe masă.
— Și ce vrei acum? Să arunci o căsnicie pentru că te-ai supărat?
— Nu. Vreau să ies dintr-o căsnicie în care am uitat cine sunt.
Pentru prima dată, a părut speriat.
S-a uitat spre valiza mea.
— Și chiar pleci singură?
A râs scurt, dar râsul lui nu mai avea aceeași forță.
— Natalia, o să stai singură într-un hotel și după două zile o să mă suni plângând.
Mi-am pus geanta pe umăr.
— Poate. Sau poate voi descoperi că sunt mai bine singură decât lângă cineva care mă face să mă simt singură.
Pentru o clipă, am sperat că va spune măcar o dată „îmi pare rău”.
— Și ce-o să le spunem oamenilor?
Atunci am înțeles că luasem decizia corectă.
Tot la ceilalți se gândea.
La colegi. La prieteni. La aparențe.
Nici măcar acum nu se întreba ce simțeam eu.
— Spune-le adevărul, Sergiu. Spune-le că soției tale i-a fost rușine prea mult timp din cauza ta și că, într-o zi, a încetat.
Larisa mă aștepta jos, lângă mașină.
Când m-a văzut cu valiza, a coborât geamul.
M-am uitat o clipă spre ferestrele apartamentului.
La aeroport, pentru prima dată după ani întregi, nu mă interesa dacă bluza mă făcea mai slabă, dacă pantalonii îmi ascundeau suficient șoldurile sau dacă cineva mă privea.
Câteva ore mai târziu, când avionul a coborât peste marea de un albastru incredibil, mi-am lipit fruntea de geam.
În prima dimineață în Grecia am coborât singură pe plajă.
Am purtat costumul de baie pe care, cu două săptămâni înainte, abia avusesem curajul să-l port la piscină.
Am mers desculță până aproape de apă.
În jurul meu erau femei tinere și în vârstă, slabe, plinuțe, cu vergeturi, riduri, cicatrici, celulită.
Și nimeni nu părea să ceară voie cuiva pentru a exista.
Am întins prosopul și m-am așezat la soare.
Telefonul vibra în geantă.
„Nu poți hotărî așa ceva în două săptămâni.”
„Întoarce-te și discutăm.”
Nici eu nu mă mai recunoșteam.
Și pentru prima dată era un lucru bun.
Am închis telefonul și am intrat în apă.
Marea era caldă, iar valurile mici îmi ajungeau până la genunchi.
Nu devenisem peste noapte mai slabă.
Nu devenisem o femeie perfectă.
Nu mă transformasem într-o fotografie de revistă.
Doar că încetasem să mă mai privesc prin ochii lui Sergiu.
Când m-am întors în România, divorțul n-a fost simplu.
Sergiu a încercat să mă convingă că exagerez. Apoi mi-a promis că se schimbă. Când a văzut că nu mă răzgândesc, s-a supărat.
Dar eu nu mai negociam dreptul de a fi respectată.
Am continuat terapia. Am continuat să înot. Am început din nou să ies cu prietenele și să port hainele care îmi plăceau, nu pe cele despre care credeam că mă „avantajează”.
Într-o zi, Larisa m-a fotografiat pe marginea piscinei.
Când mi-a arătat poza, primul meu impuls a fost să caut defectele.
Femeia din fotografie râdea.
Cu capul dat pe spate, cu părul ud și fără să-și ascundă trupul.
— Îți place? m-a întrebat Larisa.
Am privit fotografia câteva secunde.
Și atunci am înțeles că aceea fusese adevărata mea transformare.
Nu devenisem „regina” pe care trebuiau s-o admire ceilalți.
Pur și simplu îmi luasem viața înapoi.
Iar bărbatul căruia îi fusese rușine să meargă cu mine pe plajă îmi făcuse, fără să vrea, cel mai important serviciu din viața mea:
mă obligase să aleg între rușinea pe care mi-o pusese el pe umeri și femeia care fusesem înainte să-l las să-mi spună cât valorez.
De data aceasta, m-am ales pe mine.