Apartamentul mamei era la parterul unui bloc vechi din Alexandria. Mic, dar mereu curat. Când eram copil, mirosea mereu a supă caldă și a detergent ieftin de rufe.
De data asta… era liniște.
Am intrat în hol și m-a lovit un miros ciudat de medicamente și ceai de tei. Pantofii ei erau lângă ușă, așa cum îi lăsa mereu.
Am făcut câțiva pași spre sufragerie.
Mama stătea pe canapea, slabă, mult mai slabă decât o știam. Avea o pătură peste picioare și o cană pe masă.
Când m-a văzut, s-a ridicat încet.
— Ai venit… a spus ea încet.
— Mamă… ce s-a întâmplat cu tine?
— Nimic… sunt doar puțin obosită.
Dar se vedea clar că nu era doar oboseală.
Fața ei era palidă, iar mâinile… acele mâini pe care le numisem „murdare”… tremurau.
Pe masă erau mai multe cutii de pastile și câteva plicuri.
Unul dintre ele era de la spital.
Ea a tăcut câteva secunde.
— Am avut o problemă cu inima.
Am simțit cum mi se taie picioarele.
Aproape exact de când o alungasem din spital.
— De ce nu mi-ai spus?! am întrebat, aproape țipând.
Mama s-a uitat la mine calm.
— Nu voiam să te deranjez. Aveai copil mic… destule pe cap.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi.
Nu am mai putut continua.
În mintea mea răsuna momentul din spital.
„Ia-ți mâinile murdare de pe copilul meu!”
Am simțit o rușine cum nu mai simțisem niciodată.
Ea a ridicat din umeri ușor.
— Ba da! am spus. Am fost nedrept. Tu ai muncit toată viața… pentru mine.
M-am uitat la mâinile ei.
Crăpate, aspre, bătătorite de ani de muncă. Ani în care spălase podele și toalete ca eu să pot merge la școală, să am haine, să am o viață mai bună.
Și eu… le numisem murdare.
— Mamă… pot să te îmbrățișez?
Ochii ei s-au umezit imediat.
Pentru prima dată am simțit cât de fragilă devenise.
— Știi ceva? a spus ea încet.
— În ziua aia… când am plecat din spital… am plâns puțin.
— Dar apoi m-am gândit că poate ți-a fost frică pentru copil. Și am înțeles.
Ochii ei s-au luminat imediat.
I-am arătat poze. Zeci de poze. Ea le privea ca pe niște comori.
— Mamă… hai să mergem să-l vezi.
Am luat haina ei de pe cuier.
Înainte să ieșim, mama s-a oprit și m-a privit.
Lacrimile mi-au curs fără să vreau.
I-am luat mâinile în ale mele.
— Mâinile astea… sunt cele mai curate mâini din lume pentru copilul meu.
Mama a început să plângă.
Uneori, cele mai „murdare” mâini sunt cele care au muncit cel mai mult din dragoste.