Doina a rămas cu mâna pe marginea mesei.
Mihai m-a privit câteva secunde, convins că nu vorbeam serios.
Doina a izbucnit într-un râs scurt.
— Mihai, auzi cum vorbește cu noi? În propria ta casă?
— Apartamentul acesta nu este al tău, Mihai.
— Exact ce am spus. Apartamentul este al meu. L-am moștenit de la bunica înainte să ne căsătorim.
Doina și-a întors brusc capul spre fiul ei.
Doar că, în toți anii aceia, faptul că locuința era a mea nu contase niciodată.
— Andreea, nu poți să mă dai afară din cauza unei certe.
— Nu te dau afară din cauza unei certe.
— Atunci din cauza mamei?
— Jumătate de an ai stat la masa asta și ai privit cum mama ta mă umilește. De fiecare dată mi-ai spus să tac, să nu pun la suflet, să înțeleg că „așa este ea”.
Am arătat spre farfuria din care Doina abia gustase.
— Astăzi ai mâncat două porții din aceeași mâncare și mi-ai spus că îți place.
— Iar când mama ta a venit și a numit-o „mâncare pentru câini”, ai mințit ca să-i dai ei dreptate.
— Pentru că nu voiam scandal!
— Nu. Nu voiai scandal cu mama ta. Cu mine n-ai avut nicio problemă.
— Uite ce face! Te întoarce împotriva propriei mame!
Pentru o secundă am sperat că va înțelege.
— Andreea, cred că toți suntem nervoși. Mama pleacă acasă, noi dormim și mâine discutăm.
Chiar și atunci hotăra el când se termina problema.
— Mama ta pleacă acasă. Tu îți strângi câteva lucruri și pleci cu ea.
Doina aproape sări de pe scaun.
— Atunci problema este rezolvată.
În dormitor, Mihai și-a scos o geantă din dulap.
La început arunca hainele în ea furios.
După câteva minute s-a oprit.
— După șase luni în care m-ai lăsat singură în fața mamei tale.
— Nu-mi poți cere să aleg.
— Nu ți-am cerut niciodată să alegi între noi. Ți-am cerut să nu permiți nimănui să mă umilească în casa mea.
Acolo am înțeles că nu avea rost.
Nici măcar acum nu vedea problema.
— Ia-ți lucrurile, Mihai.
Am deschis ușa dormitorului.
— Dar dacă regret, va fi alegerea mea.
După ce au plecat, am intrat în bucătărie.
Masa de ziua mea era încă acolo.
Farfuria împinsă de Doina.
M-am așezat și, pentru prima dată în seara aceea, am început să plâng.
Nu mă simțeam victorioasă.
Îmi dădusem soțul afară chiar de ziua mea.
luni întregi încercasem să gătesc suficient de bine încât o femeie care nu mă plăcea să mă accepte.
Felul în care serveam masa.
Mă îndoisem chiar de mine.
Când, de fapt, niciodată nu fusese vorba despre mâncare.
A doua zi, Mihai m-a sunat.
Am răspuns după al treilea apel.
— Mama este foarte afectată.
Mama era foarte afectată.
— Cred că ar trebui să vii la ea.
— Ar fi bine să-ți ceri scuze pentru felul în care ai dat-o afară.
Am rămas cu telefonul la ureche.
— Mihai… tu mă suni a doua zi după ce ai plecat din casa noastră ca să-mi ceri să-mi cer scuze mamei tale?
— Și ea a greșit, dar tu ai dus lucrurile prea departe.
Dacă îl primeam înapoi, totul avea să reînceapă.
Poate nu duminica următoare.
Dar într-o zi Doina avea să stea din nou la masa mea, iar eu aveam să fiu cea căreia i se cerea să tacă pentru „liniștea familiei”.
— Mihai, vreau să divorțăm.
La celălalt capăt nu s-a mai auzit nimic.
— Pentru o farfurie de mâncare?
— Nu divorțez pentru o farfurie de mâncare.
— Divorțez pentru că după șase ani încă nu ai înțeles cine este familia pe care ai ales să o construiești.
Următoarele luni n-au fost ușoare.
Mihai a încercat să mă convingă să mă răzgândesc.
Îmi spunea că îi este dor de mine.
Că am aruncat șase ani pentru o prostie.
Că mama lui „are un caracter dificil”, dar nu este un om rău.
— Promit că n-o să mai vină atât de des.
— Mihai, tot nu înțelegi.
— Problema nu este cât de des vine mama ta. Problema este ce faci tu când vine.
— Dacă mâine mă jignește din nou, ce faci?
— Și dacă nu se calmează?
Asta era tot răspunsul de care aveam nevoie.
Divorțul s-a încheiat fără un război.
Apartamentul rămânea al meu, pentru că fusese moștenit înaintea căsătoriei.
Lucrurile cumpărate împreună le-am împărțit.
N-am încercat să-l pedepsesc.
Doina nu m-a sunat niciodată să-și ceară scuze.
Am aflat de la o cunoștință comună că spunea despre mine că „mi-am distrus căsnicia pentru că nu suportam critica”.
În prima duminică după divorț, m-am trezit devreme.