În încăperea aceea, liniștea devenise atât de apăsătoare, încât se auzea până și foșnetul rochiei pe care o țineam în mâini.
Narcis făcu un pas înainte și, fără să ridice vocea, spuse:
Mama a rămas cu privirea fixată asupra lui. Mătușa Cornelia a clipit de câteva ori, ca și cum tocmai auzise ceva imposibil.
— Soțul ei? întrebă ea în cele din urmă. Dar… când s-a întâmplat asta?
— Acum ceva timp, am răspuns eu.
Mama se întoarse brusc spre mine.
— Tu te-ai căsătorit și nu ne-ai spus nimic?
Privirea ei se mută din nou spre Narcis.
Tonul mamei se schimbase complet. Cu doar câteva ore înainte mă făcuse să mă simt inutilă și incapabilă să-mi găsesc locul în viață. Acum, însă, îl privea pe bărbatul de lângă mine cu o atenție pe care nu o mai avusese niciodată față de mine.
Narcis nu părea impresionat.
— Am preferat ca nunta să rămână doar pentru noi, explică el. A fost o ceremonie simplă, alături de câțiva oameni în care aveam încredere.
— Dar noi suntem familia ei! protestă mama.
M-am uitat la hainele sfâșiate din brațele mele.
— Asta este problema, mamă. Ați fost atât de preocupați să fiți familia mea, încât ați uitat să vă purtați ca atare.
Narcis luă cu grijă una dintre rochii și examină tăietura lăsată de foarfecă.
— A fost doar o glumă, interveni Cornelia.
Narcis o privi câteva secunde.
— O glumă înseamnă că râd toți cei implicați.
Mătușa nu mai găsi nimic de spus.
Apoi Narcis întinse rochia spre mine.
— Ana, nu mai ai ce căuta aici în seara asta.
Mama făcu imediat un pas înainte.
— Dar mâine este nunta lui Bogdan!
În acel moment, fratele meu apăru pe hol. Probabil auzise ultimele replici.
Se uită la mine, apoi la Narcis.
Câteva secunde mai târziu, îl recunoscu.
— Stai… tu ești Narcis Vlad?
Bogdan părea surprins. Numele lui Narcis devenise cunoscut în lumea afacerilor, mai ales datorită companiilor pe care le construise în domeniul imobiliar și al investițiilor.
Dar eu nu îl cunoscusem pentru bani.
Îl întâlnisem într-o cafenea, într-o dimineață obișnuită. Îmi vărsase accidental cafeaua peste câteva documente și fusese atât de jenat, încât își ceruse scuze de parcă provocase o catastrofă.
A doua zi mi-a trimis o cafea.
Apoi am început să vorbim.
Mai târziu au venit cinele, plimbările, conversațiile până târziu în noapte și, fără să-mi dau seama, o relație în care nu trebuia să demonstrez nimic.
Nu îi spusesem familiei despre el.
La început am vrut să fiu sigură că relația noastră este serioasă. După aceea, am păstrat secretul pentru că descoperisem ceva important: orice lucru bun din viața mea ajungea, mai devreme sau mai târziu, să fie comparat cu realizările lui Bogdan.
Când Narcis m-a cerut în căsătorie, am hotărât pentru prima dată să nu cer părerea nimănui.
Nu pentru că mi-ar fi fost rușine de el.
Ci pentru că voiam ca acea alegere să fie numai a mea.
Acum, privind-o pe mama, înțelegeam de ce avusesem nevoie de acel secret.
— De ce ai făcut asta? întrebă ea, aproape șoptit.
— Pentru că m-am săturat să fiu măsurată după standardele voastre.
— Tocmai de aceea m-a durut cel mai mult.
Mi-am strâns hainele distruse la piept.
— Dacă un străin ar fi făcut asta, m-aș fi enervat. Când ai făcut-o tu, m-am întrebat de ce propria mea mamă simte nevoia să mă facă să mă simt mică.
De data aceasta, mama nu ne mai opri.
Am ieșit fără să mă uit în urmă.
Abia după ce am urcat în mașină am început să plâng.
Narcis nu a încercat să mă consoleze cu fraze goale. Nu mi-a spus că trebuie să-mi iert familia pentru că „sângele apă nu se face”.
A stat pur și simplu lângă mine.
— Vrei să mergi mâine la nunta lui Bogdan?
Am zâmbit printre lacrimi.
Asta era diferența dintre el și restul oamenilor din viața mea.
Narcis nu voia să decidă pentru mine.
Voiam să fiu lângă el tocmai pentru că mă lăsa să fiu eu.
În acea seară mi-am cumpărat o rochie nouă.
Nu era extravagantă și nici nu costa o avere. Pur și simplu îmi plăcea.
Pentru prima dată, am ales o haină fără să mă întreb dacă mama ar aproba-o.
A doua zi dimineață, telefonul meu a început să sune.
Am lăsat telefonul deoparte.
Când a sunat pentru a opta oară, pe ecran a apărut numele lui Bogdan.
— Ana, vreau să te rog ceva.
— Nu te sun pentru mama, continuă el. Te sun pentru mine.
Apoi spuse ceva ce nu mă așteptasem niciodată să aud de la el.
— Știu că am profitat de faptul că eram favoritul familiei. Știu că am lăsat-o pe mama să ne compare și nu am încercat să te opresc. Am greșit.
Pentru prima dată, Bogdan nu se ascundea în spatele glumelor.
— Ești sora mea, Ana. Și vreau să fii acolo.
Dar poate că oamenii puteau, uneori, să recunoască faptul că greșiseră.
În ziua nunții, am intrat în sala festivă alături de Narcis.
Câteva capete s-au întors imediat spre noi.
De data aceasta, însă, nu am mai simțit nevoia să mă ascund.
Mama stătea lângă masa familiei.
Când m-a văzut, privirea i-a coborât pentru o clipă spre rochia mea verde.
Am așteptat aproape instinctiv să aud o critică.
— Îți stă foarte bine, Ana, spuse ea.
Apoi mama se întoarse spre Narcis.
— Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat ieri.
Narcis nu a răspuns imediat.
— Cred că Ana este persoana căreia trebuie să-i spuneți asta.
Pentru câteva clipe nu a spus nimic.
— Am crezut că, dacă te critic mereu, te voi face mai puternică. Am crezut că te împing să demonstrezi că poți mai mult.