Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.
Femeia a intrat în salon cu o geantă verde pe care o ținea lipită de piept. Mi-a cerut cea mai simplă coafură și m-a întrebat prețul înainte să-și scoată haina. Când i-am răspuns, și-a numărat banii de două ori. Avea șaizeci de lei. S-a scuzat că îmi ocupase timpul și a întins mâna spre clanță.
Am întrebat-o unde mergea atât de aranjată. Sub haină avea o rochie vișinie, călcată cu grijă, cu un nasture înlocuit cu unul puțin diferit. Fiul ei se căsătorea în după-amiaza aceea. Nu voia o coafură de revistă, mi-a spus. Voia să nu pară, în fotografiile lui, femeia obosită care fusese în ultimele luni.
Am tras scaunul și i-am propus să mă lase să-i fac un aranjat, în limita banilor pe care îi avea. Nu era o ofertă pe care să o poată refuza din rușine și nu voiam să filmez o faptă bună. Am pus telefonul deoparte și am rugat-o să-mi spună cum îi plăcea să-și poarte părul când era tânără.
Pe măsură ce lucram, mi-a povestit că își crescuse băiatul singură. De câteva săptămâni, viitoarea noră îi trimitea fotografii cu ținute potrivite, dar niciuna nu se potrivea pensiei ei. Nu spunea asta cu răutate. Încerca încă să-i găsească fetei o explicație bună. Eu o ascultam și îi așezam șuvițele fără să mă grăbesc.
Când am întors scaunul spre oglindă, și-a pus palma pe piept. Nu i-am făcut o femeie mai tânără și nici nu i-am ascuns anii. I-am arătat fața, ochii și părul argintiu pe care îl ținuse prea mult strâns într-un coc făcut în grabă. A încercat să-mi mulțumească, dar vocea i s-a frânt. Am așteptat lângă ea până a putut să zâmbească.
Spre seară a intrat în salon un bărbat în costum, cu un mic buchet. Era mirele. Mama lui îl rugase să vină să mă plătească pentru „restul” pe care era convinsă că îl aveam de primit. I-am spus că înțelegerea fusese între mine și ea și că nu exista nicio datorie. El a rămas câteva clipe nemișcat, apoi m-a întrebat ce îmi povestise.
Nu i-am repetat tot. I-am spus doar că mama lui se temuse să nu-l încurce în fotografii. Bărbatul s-a așezat și a început să plângă, cu buchetul între genunchi. Crezuse că ea își dorea să stea retrasă la nuntă, fiindcă îi spusese mereu că îi este bine oriunde. În seara aceea a mers după ea în curte și a adus-o înapoi lângă masa mirilor.
Peste o lună, femeia a revenit pentru un simplu tuns. A plătit prețul obișnuit și mi-a adus o fotografie. În ea, băiatul o ținea de mână pe ring, iar nora îi sprijinea celălalt braț. Am pus poza într-un sertar, cu acordul ei. Pe oglindă nu am lipit nimic. Acolo voiam să rămână loc pentru următoarea femeie care uitase cum arată când nu se grăbește să plece.