Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Când am ieșit din bloc cu geanta după mine, mă așteptam ca Mihai să mă urmeze.
Probabil era prea ocupat să-i explice mamei lui de ce femeia care trebuia să plece a doua zi la țară tocmai își luase concediu de la întreaga familie.
Am comandat un taxi și, după zece minute, eram în drum spre gară.
La al patrulea apel am răspuns.
— Asta văd și eu că ai plecat! Unde te duci?
— Dar mâine trebuie să mergi la țară!
Am privit pe geam și aproape am râs.
— Nu, Mihai. Tu ai decis că trebuie să merg la țară. Eu n-am decis nimic.
— Și cine face toate lucrurile alea?
Am îndepărtat telefonul de ureche.
— Mama pleacă trei săptămâni! Cine se ocupă de grădină?
A doua zi dimineață m-am trezit într-o cameră mică de hotel din Eforie Nord.
Un pat mare, un balcon mic și marea la câteva minute de mers pe jos.
Dar pentru prima dată după foarte mult timp nu trebuia să pregătesc micul dejun nimănui.
Nu trebuia să mă uit la ceas.
Nu mă aștepta nicio listă.
Mi-am băut cafeaua pe balcon.
La 8:17, telefonul a vibrat.
„Unde este cheia de la magazia de la țară?”
„Elena, serios. Nu găsesc cheia.”
„Care sunt roșiile care trebuie legate?”
După douăzeci de ani în care Mihai îmi spusese că „nu e mare lucru”, descoperea pentru prima dată că nici măcar nu știa ce trebuia făcut.
Au trecut exact două minute.
Pe la prânz, în timp ce stăteam pe plajă cu o carte în mână, telefonul a sunat.
Am fost tentată să nu răspund.
— Elena, ce se întâmplă cu tine?
— Mihai mi-a spus că ai plecat la mare!
— Atunci știți ce se întâmplă.
— Dar cum să pleci tocmai acum? Eu sunt la tratament!
— Mihai nu știe să facă toate astea.
Fraza pe care așteptasem s-o aud fără să știu.
— Și eu de unde am știut?
— Elena, eu nu am vrut să te supăr.
— Dar căpșunile trebuie plivite, continuă ea. Și cenușa…
— Doina, ascultați-mă. Aveți un fiu de 48 de ani. Este sănătos. Are două mâini. Dacă dumneavoastră considerați că toate acele lucruri sunt urgente, vorbiți cu el.
— Și eu ce fac de luni până vineri?
Seara, Mihai mi-a trimis o fotografie.
M-am uitat la ea câteva secunde.
Mai exact, vreo doi metri din gard.
Vopseaua era întinsă atât de prost încât se vedeau dâre peste tot.
„Nu e chiar așa ușor cum pare.”
A doua zi n-a mai trimis nimic până după-amiază.
— Ce-ai pățit? am întrebat.
Mi-am mușcat buza ca să nu râd.
— Am scos buruienile dintre căpșuni.
— Cum naiba făceai toate astea într-un weekend?
— Nu le făceam într-un weekend.
— Uneori veneam vinerea după serviciu. Alteori mă întorceam duminică seara târziu. Uneori îmi luam o zi de concediu.
— Asta este problema, Mihai. Eu îți spuneam. Tu nu ascultai.
În a treia zi, Doina l-a sunat în timp ce era la țară.
Aveam să aflu conversația chiar de la el.
Mihai mi-a povestit mai târziu că atunci a rămas cu telefonul în mână și n-a știut ce să spună.
Pentru că exact aceeași întrebare începuse să și-o pună și el.
Cum putea să muncească toată săptămâna, să facă cumpărături, mâncare și curățenie, iar în weekend să plece la țară și să continue?
Puteam pentru că nimeni nu mă întrebase vreodată dacă mai pot.
În a patra zi, Mihai nu m-a sunat deloc.
„Am fost la casă cu un meseriaș pentru acoperiș.”
Telefonul a sunat imediat.
— Mi-a spus că nu mai putem amâna până la toamnă.
— Lemnul e afectat într-o zonă.
— Mihai, ți-am spus de cel puțin zece ori.
— Bine, a spus în cele din urmă.
Era pentru prima dată când nu încerca să se apere.
— Destul. Pentru că ai luat banii.
— Mama avea nevoie de tratament și m-am gândit…
— Nu faptul că ai vrut să-ți ajuți mama este problema.
— Problema este că ai hotărât singur că banii mei, timpul meu și weekendurile mele sunt la dispoziția voastră.
— Și după aceea mi-ai pus lista pe masă.
— Ai învățat un cuvânt nou.
Pentru prima dată de când plecasem, am simțit că poate înțelesese ceva.
Când m-am întors, Mihai mă aștepta în apartament.
Pe masa din bucătărie era o foaie.
Pentru o secundă am simțit cum mi se urcă sângele la cap.
— Dacă asta este altă listă…
„Acoperiș — cerut trei oferte.”
„Vând jantele și sculele pe care nu le folosesc.”
„Pun banii înapoi în fondul pentru casă.”
„La țară mergem împreună sau nu merge niciunul.”
„Nu mai hotărăsc pentru tine.”
S-a apropiat, dar s-a oprit la câțiva pași.