În seara recepției, Ana avea mâinile mirosind a pâine și rozmarin. Lucra de opt luni în bucătăria restaurantului, iar patronul îi spunea mereu că oamenii ca ea trebuie să rămână în spatele ușii.
Un pianist întârziase, iar o clientă a întrebat dacă instrumentul din salon putea fi folosit. Ana a spus că știe să cânte. Patronul a râs și a chemat-o în fața invitaților.
I-a promis restaurantul dacă reușea să cânte ceva adevărat. Sala a râs. Ana nu a cerut un contract și nu a crezut pariul. A cerut numai să se spele pe mâini înainte.
Studiase muzică până când boala tatălui o obligase să muncească. După câteva note nesigure, și-a amintit exercițiile profesoarei. În salon s-a făcut liniște, iar o femeie de la masa din colț a început să plângă.
La final, invitații s-au ridicat. Patronul a încercat să transforme momentul într-o glumă despre talentele personalului. Clienta l-a oprit și a întrebat-o pe Ana unde mai poate fi ascultată.
Nu a primit restaurantul. A primit însă o invitație la o audiție și plata pentru seara în care înlocuise pianistul. Câteva săptămâni mai târziu și-a redus turele, ca să poată începe din nou studiul.
Primul ei recital a avut loc într-o bibliotecă, în fața a douăzeci de oameni. Tatăl ei era în primul rând. Ana a cântat aceeași piesă, de data aceasta fără să fie nevoie să dovedească faptul că merită să intre în salon.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.