Mătușa fusese sunată cu puțin înainte. Auzise aceeași poveste și trimisese bani în contul indicat de persoana care vorbise după presupusa ei nepoată. Nu văzuse niciun copil în pericol și nu discutase cu Ioana pe numărul pe care îl avea salvat. Fusese prinsă de voce și de urgența din ea.
Am întrerupt discuția cu apelantul și ne-am ocupat să fie anunțați cei care puteau verifica tranzacția și tentativa de înșelătorie. Am păstrat numerele, mesajele și informațiile primite. N-am continuat apelul ca să provoc pe cineva sau ca să înregistrez o victorie pentru internet.
Vocea nu era Ioana. Era o imitație făcută să sune ca ea, folosind înregistrări și replici care se repetau. Ea publicase cândva filmări în care vorbea mult, inclusiv una în care se emoționase. Nu însemna că își dăduse acordul ca altcineva s-o folosească împotriva familiei.
Ioana s-a întrebat dacă ea era vinovată pentru banii pierduți de mătușă. I-am spus că persoana care pregătise minciuna răspundea pentru ea. Noi aveam de înțeles ce se întâmplase și de schimbat felul în care ne confirmam lucrurile urgente. Nu avea rost să-i cer să dispară de pe internet de rușine.
Mătușa plângea și spunea că fusese proastă. M-am dus la ea cu Ioana. I-am povestit cum și mâna mea pornise spre card, deși fiica mea se afla în aceeași încăpere. Nu-i spuneam asta ca s-o liniștesc cu o minciună. Îmi amintisem foarte clar ce făcusem înainte să mă oprească Ioana.
Verificările au continuat, iar recuperarea banilor nu s-a întâmplat pe loc. Am ajutat-o pe mătușă cu documentele și cu ce mai trebuia explicat. Le-am anunțat și pe celelalte rude, fără să răspândim o înregistrare care ar fi putut speria și mai mult oamenii.
În zilele următoare, Ioana tresărea când își auzea propriile filmări. A avut nevoie de puțin timp până să poată râde de ceva spus de ea pe telefon. Eu o sunam mai rar doar ca s-o verific, fiindcă nu voiam să transform o tentativă de înșelătorie într-o viață în care să se simtă urmărită de frica mea.
Feliei de pâine i se uscase marginea pe masă când am ajuns din nou în bucătărie. Ioana a aruncat-o și a tăiat alta. Mi-a spus să mă așez, că făcea ea ceaiul. Am ascultat-o vorbind despre lucruri obișnuite, din fața mea. Pentru prima dată în ziua aceea, nu mai trebuia să ghicesc cine era la celălalt capăt al vocii.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.