Citește AiciO pauză pentru lectură
Actualitate

Nicolas a murit după ce a ieșit din curte! Copilul de doar 4 ani a fost găsit înecat la marginea…


Nicolas a plecat de lângă mama sa și a fost găsit mort.

Tragedie fără margini pentru o familie din Vrancea. O vizită la prieteni s-a transformat în cel mai negru coșmar pentru o mamă.

Femeia și-a luat cei doi băieți și a plecat în vizită, însă, într-un moment de neatenție, l-a scăpat din ochi pe Nicolas și asta a dus la o tragedie.

Copilul nu a mai putut fi readus la viață

Când a văzut că nu mai e prin curte, femeia a alertat autoritățile și imediat s-a început o acțiune de amploare în zona localității Suraia, chiar și pe marginea râului Siret, crezându-se că acesta s-ar fi putut îndrepta în acea direcție.

Localnicii și polițiștii, pompierii și jandarmii au împânzit localitate, dar deznodământul a fost tragic pentru Nicolas.

Copilul a fost găsit de polițiști într-o baltă formată natural după ploile din ultima vreme.

Se pare că minorul a ieșit din curte, a trecut pric curțile unor case părăsite până a ajuns la balta de la marginea localității, acolo unde, din păcate, s-a înecat la doar 4 ani și jumătate.

După ce l-au găsit, până la sosirea echipajului medical, oamenii legii l-au supus pe Nicolas manevrelor de resuscitare. Din păcate, însă, în ciuda intervenției echipajului de pe ambulanță ajuns la fața locului, copilul a fost declarat decedat.

Acum, în acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a afla cu exactitate cum a reușit copilul la doar 4 ani și jumătate să plece nesupravegheat și să ajungă în locul în care și-a pierdut viața.

Despre statisticile de trafic

Citește Aici folosește Google Analytics 4, furnizat de Google, pentru a înțelege de unde vin vizitatorii și ce pagini sunt citite. Google poate primi adresa paginii fără parametri și fragment, pagina de proveniență fără parametri și fragment, titlul paginii, identificatori de cookie și informații tehnice despre dispozitiv. Pe paginile de căutare trimitem un titlu generic. Nu trimitem textul completat în formulare sau termenii de căutare prin această integrare.

Google Analytics pornește automat dacă nu există o dezactivare valabilă salvată în browser. Nu este necesară apăsarea unui buton de acceptare. Poți dezactiva măsurarea din „Setări statistici”; cookie-urile Analytics sunt șterse și pagina se reîncarcă. Dezactivările deja salvate sunt respectate. Preferința este păstrată local cel mult 180 de zile. Cookie-urile Analytics sunt configurate pentru cel mult 180 de zile, fără prelungire automată; datele la nivel de utilizator și eveniment sunt păstrate în Analytics două luni, iar rapoartele agregate pot fi păstrate mai mult.

Google Signals și personalizarea reclamelor sunt dezactivate pentru această integrare. Datele pot fi prelucrate de Google inclusiv în afara Spațiului Economic European. Consultă politica Google. Aceste opțiuni controlează doar statisticile Google Analytics; reclamele Adskeeper și tehnologiile lor sunt administrate separat.

Notă editorială:

Acest material poate include conținut generat sau asistat de inteligență artificială și poate conține elemente fictive, dramatizate sau adaptate în scop editorial și de divertisment.

Personajele, dialogurile și situațiile prezentate nu trebuie interpretate ca relatări factuale, iar orice asemănare cu persoane reale sau evenimente reale este neintenționată.

Opiniile sau perspectivele exprimate în cadrul materialului aparțin exclusiv contextului narativ și nu reprezintă poziția oficială a editorului.