În conversație, Răzvan îi scria unui cunoscut că după nuntă aveau să obțină acordul meu și puteau discuta vânzarea apartamentului. Mama lui răspunsese că în ziua petrecerii nu aveam curaj să dau totul peste cap. Am citit rândurile de două ori. Nu era o teamă de-a ei despre viitor. Era o presiune pregătită împreună.
Am luat microfonul de la omul care se ocupa de muzică și am cerut invitaților câteva minute. Nu le-am citit toate documentele. Le-am spus că mirele condiționa continuarea nunții de cedarea locuinței mele și că eu nu acceptam. Răzvan a venit spre mine, dar mama s-a așezat între noi.
El a spus că glumise și că îl umileam. I-am pus dosarul în mână și l-am întrebat dacă și conversația era o glumă. Mama lui încerca acum să-i scoată pe invitați din hol. Nimeni nu mai ridica telefonul pentru fotografia frumoasă de la intrare.
Cununia civilă avusese loc înaintea petrecerii, iar asta însemna că aveam lucruri serioase de lămurit. Nu puteam șterge ziua cu un gest. Am oprit însă sărbătoarea pentru noi doi și am plecat cu ai mei. Despre actele, banii și despărțirea care urmau am vorbit ulterior cu ajutorul potrivit.
Răzvan mi-a trimis mesaje în care alterna scuzele cu reproșurile pentru cheltuieli. Îmi spunea că nu ar fi făcut niciodată ceva împotriva mea. Când îl întrebam de ce alesese momentul acela, răspundea că îi dădusem impresia că familia mea conta mai mult decât a lui.
Am păstrat conversațiile și n-am cedat apartamentul ca să împac pe nimeni. Au urmat luni neplăcute, discuții despre ce plătise fiecare și despre cum încheiam căsnicia. N-a apărut un om bogat care să-mi rezolve paguba. Am avut sprijinul alor mei și am luat hotărârile una câte una.
O prietenă m-a întrebat dacă nu-mi părea rău că făcusem totul în fața invitaților. I-am spus că tocmai acolo mi se ceruse să aleg, mizându-se pe rușinea mea. Nu eram obligată să port singură o rușine pe care ei o pregătiseră pentru mine.
Buchetul mi l-a adus mama a doua zi. L-am pus într-o vază, în apartamentul meu. După mult timp am putut să mă uit la el fără să-mi amintesc întâi dosarul. Nu păstrasem nunta pe care mi-o doream, dar păstrasem dreptul de a spune nu, chiar și când muzica era deja pornită.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.