La patruzeci și șase de ani, Sorin mai avea o singură pretenție de la petrecerea lui. Să nu cântăm până nu apucă să guste crema. I-am pus în față suportul cu capac argintiu, iar fiica lui și-a ridicat telefonul înainte ca el să atingă mânerul.
De sub capac au alunecat pe fața de masă șase rățuște galbene. Tortul stătea intact pe platou. Cineva le așezase pe margine, în echilibru, numai bune să sară în poala sărbătoritului. Mara a izbucnit în râs. Eu eram gata să ies din cameră.
Cu o săptămână înainte îi cerusem fetei să mă lase să mă ocup singură de desert. M-am gândit că îmi pregătise o lecție în fața invitaților. Sorin s-a uitat însă la rățușca din palma lui și a întors-o cu fundul în sus.
Avea desenat un punct albastru. „De la bazin”, a șoptit el. Când era mică, Mara se temea de apă. Tatăl ei împingea o rățușcă în fața ei la fiecare lecție. În ziua când înotase singură până la margine, îi promisese că va păstra rățușca norocoasă.
Fiica lui căutase jucăria prin trei lăzi din pod. Celelalte cinci erau noi. „Te filmam pe tine, nu pe ea”, i-a spus, dând telefonul jos. Apoi s-a întors spre mine. „Știu cât ai muncit. De asta le-am pus pe suport, nu în tort.”
Am adus un bol pentru rățuște, iar Sorin și-a primit prima felie înaintea cântecului. După petrecere, Mara m-a întrebat dacă vreau filmarea. Se vede clipa mea de supărare și mâna ei întinsă spre mine imediat după. Am rugat-o să mi-o trimită întreagă.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.