În plic erau economiile Anei pentru următorul semestru și banii obținuți după ce lăsase la amanet vioara bunicului. Nu strânsese întreaga sumă cerută. Așezase deasupra o foaie cu restul variantelor despre care voia să discute cu el. Se întorsese fiindcă nu credea că frica trebuie purtată de un singur om.
Bogdan știa ce însemna vioara. Ana o ținea într-o cutie zgâriată și o scotea uneori duminica, fără public și fără pretenția de a cânta perfect. Îi povestise cum o învățase bunicul primele note. Când a văzut numele instrumentului pe chitanță, testul nu i s-a mai părut ingenios. A văzut, în sfârșit, ceva ce stricase.
I-a spus adevărul înainte să atingă banii. Nu era bolnav și nu exista intervenția despre care vorbise. Conturile funcționau. Ana a rămas în picioare și l-a întrebat când avusese de gând să încheie povestea. El n-a găsit un răspuns care să nu însemne că mai aștepta să sufere puțin pentru liniștea lui.
— Dacă nu aduceam nimic, ai fi spus că nu te iubesc, a rostit ea. Dacă aduc, spui că am trecut testul. Unde eram eu în toată povestea asta? Bogdan a încercat să vorbească despre prietenii lui. Ana l-a oprit. Ei nu fuseseră în cameră când o privise în ochi și o mințise.
Au mers împreună să recupereze vioara, cât timp mai putea fi recuperată în condițiile stabilite. Bogdan a suportat costurile produse de minciuna lui. Ana și-a luat economiile înapoi și n-a acceptat un cadou în locul lor. Niciunul dintre gesturile acelea nu putea fi folosit ca dovadă că lucrurile se reparaseră.
Ea a stat o perioadă la mama ei. Bogdan nu i-a urmărit drumurile și n-a rugat prietenii să o convingă să se întoarcă. A încetat să le mai povestească relația ca pe un caz din care ei trebuiau să tragă verdictul. Pentru prima dată, a rămas singur cu propriul răspuns la o întrebare pe care i-o pusese altcuiva.
Când s-au întâlnit din nou, Ana n-a promis că vor continua. A vrut să vadă dacă putea vorbi fără ca el să transforme orice limită într-o probă de dragoste. Au discutat mult, cu pauze și fără fotografii care să anunțe o împăcare. Relația lor avea acum o rană cu un nume foarte limpede.
Chitanța a rămas la Bogdan. Nu a înrămat-o și n-a făcut din ea povestea romantică a femeii care sacrificase tot pentru el. Când cineva l-a întrebat dacă testul dovedise că Ana îl iubea, a răspuns că dovedise, în primul rând, cât de puțin o respectase el în ziua în care îl inventase.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.