Bărbatul se numea Sorin. Avea 46 de ani și era fiul lui Sandu dintr-o relație despre care Florica nu auzise niciodată. Fotografia fusese făcută cu puțin înainte ca Sandu să plece din orașul în care locuia mama copilului. Nu era o rudă confundată și nici o poveste spusă de un străin care cerea bani.
Sorin îl căutase cu câteva luni înainte. Mama lui murise, iar printre acte găsise o adresă și numele complet al tatălui. După prima întâlnire, Sandu promisese că va vorbi cu soția. Amânase de fiecare dată. În cele din urmă, îi propusese fiului să se întâlnească la lac, ca să poată începe discuția departe de casă.
Florica a înțeles că excursia nu fusese un gest romantic spontan. Soțul ei construise încă o împrejurare în care altcineva trebuia să spună ce nu putea spune el. Nu o rătăcise în pădure și nu îi pregătise un rău fizic. Îi ascunsese însă cine urma să apară pe potecă și ce avea să ceară de la ea.
— Nu am venit să vă iau ceva, a spus Sorin. Aș vrea doar să nu mai fiu prezentat drept un cunoscut. Florica i-a cerut fotografia și a privit-o în liniște. Copilul din brațele lui Sandu avea aceeași privire ca bărbatul de lângă bancă. I-a întins fotografia înapoi fără să-i pună lui întrebările care îi reveneau soțului.
Sandu a început să vorbească despre frică și despre începuturi grele. Florica l-a lăsat să termine, apoi l-a întrebat câte ocazii avusese să spună adevărul: nașterile copiilor lor, sărbătorile, anii în care se lăudase că familia era totul. N-a cerut un răspuns pe loc. Nu mai voia un răspuns făcut doar ca să închidă conversația.
S-au întors separat în oraș. Sorin și Florica au băut o cafea peste două săptămâni, fără Sandu. Au vorbit puțin despre trecut și mai mult despre oamenii pe care îi crescuseră. Ea nu i-a promis o familie peste noapte. I-a spus că putea avea numărul ei și că nu trebuia să se mai recomande drept un prieten al soțului.
Copiii au aflat de la părinți, într-o discuție în care Florica a refuzat să joace rolul femeii care liniștește pe toată lumea. Sandu a trebuit să răspundă singur. Apropierea de Sorin a mers încet și cu ezitări. Nimeni nu putea recupera printr-un prânz anii în care el nu fusese pomenit.
Fotografia nu a ajuns imediat pe perete. Florica a păstrat o copie într-un album nou, pe o pagină pe care a scris doar numele și data întâlnirii. Când Sandu a întrebat de ce nu pune și o explicație, ea i-a răspuns că explicațiile îi aparțineau lui. Omul din fotografie avea, în sfârșit, un nume rostit în casă.
Povestire fictivă. Personajele și întâmplările sunt inventate. Imagine realizată cu AI.