Femeia cealaltă își îngropa soțul. Actele ei erau mai noi, iar suma plătită fusese mult mai mare. Omul care se ocupase de încasare îi spusese că locul era liber și că puteau organiza totul imediat. Nouă ni se confirmase cu numai două zile înainte că nu exista nicio problemă.
N-am cerut să fie mișcat pe loc sicriul altei familii ca să ne dovedim dreptatea. Am oprit discuțiile șoptite și am cerut să fie verificat ce primiserăm fiecare. Tata și omul pe care îl plângea femeia aceea nu trebuiau transformați în mijloace de presiune între cei care îi iubeau.
Administrația cimitirului a venit cu registrul. Până la urmă, ambelor familii li s-au pus la dispoziție alte locuri în aceeași zonă, fără să ni se ceară încă o plată. Mama a ales pentru tata un loc de pe aleea din apropiere. Înainte să înceapă slujba, a cerut însă să se consemneze în scris de ce nu-l puteam folosi pe cel cumpărat de el. Nu accepta o mutare făcută pe furiș, ca și cum noi greșiserăm.
La verificări au apărut înregistrări care nu se potriveau și bani încasați pentru promisiuni făcute de două ori. Nu fusese o simplă cifră citită greșit de noi. Am păstrat toate documentele, am cerut explicații oficiale și am urmat demersurile necesare, fără să ne mulțumim cu o reducere oferită în schimbul tăcerii.
Femeia cealaltă se numea Lenuța. În zilele următoare am vorbit la telefon nu numai despre hârtii. Ne întrebam cum rezistau mamele noastre, copiii, cei care rămăseseră în casele prea liniștite. Ne cunoscuserăm într-un loc în care cineva sperase că durerea ne făcea mai ușor de grăbit.
Mama se învinovățea că nu-l dusese pe tata direct unde își dorise. I-am spus că nu ea încasase bani, nu ea făcuse promisiunile și nu ea încercase să ascundă adevărul pe lângă groapă. A avut nevoie să audă asta de mai multe ori, mai ales în zilele în care își strângea documentele pe masă.
Lămurirea a durat, cu reveniri și oameni care au încercat să ne facă să renunțăm. Am continuat împreună cu cealaltă familie. Nu toate pagubele puteau fi socotite în bani și nimeni nu putea să ne dea înapoi felul în care ar fi trebuit să ne luăm rămas-bun.
Când mergem la tata, mama îi vorbește și despre lucruri mici: ce s-a stricat în curte, cine a mai venit, cum au înflorit florile. Lenuța ne salută uneori de pe alee. Nu ne amintim una alteia ziua aceea de fiecare dată. Ne-am văzut plângând și știm că niciuna n-a fost problema celeilalte.
Poveste de ficțiune. Personajele și întâmplările sunt inventate.